Canalul american HBO, victima unui atac informatic de mare amploare, s-a oferit să plătească 250.000 de dolari grupului de hackeri care a furat documente confidențiale, printre care și scenarii inedite ale serialului ''Game of Thrones", informează vineri AFP. Potrivit publicației Variety, HBO s-a oferit să plătească o recompensă, practică des întâlnită în companii atunci când hackerii descoperă vulnerabilități în sistemele informatice.
Citește și: Dragoș Pătraru și Starea Nație pleacă de la Digi24! Cu ce altă televiziune a încheiat contract
Oferta nu pare să-i fi convins pe pirații cibernetici care solicită o recompensă de mai multe milioane de dolari și care amenință să facă publice documente și informații confidențiale ale canalul american. Hackeri susțin că au pus mâna pe 1,5 terabiți de date care conțin filme, scenarii, documente personale și alte informații sensibile, potrivit unui filmuleț semnat 'M. Smith' care a circulat pe internet săptămâna aceasta, conform Agerpres. Potrivit filmulețului, hackerii cer "salariul pe șase luni" sau mai mult de 6 milioane de dolari. Canalul a precizat că a cerut ajutorul companiilor de securitate cibernetică și al poliției pentru a răspunde acestui atac.
Comentează