Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

ALERTĂ Fosta conducere a Spitalului de Urgență Suceava, cercetată penal după ce spitalul a fost focar COVID

Ro Health Review
UPU spital

Informații de ultimă oră în cazul celui mai mare focar de coronavirus din țară. Fosta conducere a Spitalului de Urgență din Suceava din momentul izbucnirii focarului COVID este cercetată penal pentru abuz în serviciu, neluarea măsurilor de sănătate şi securitate în muncă și zădărnicirea combaterii bolilor, potrivit unui comunicat transmis, joi, de procurori, conform Mediafax.

Citește și: Președintele ÎCCJ, Corina Corbu, a IZBUCNIT: Reprezentanții Statului Român vor să transforme justiția în vinovatul de serviciu

Potrivit procurorilor Parchetului de pe lângă Tribunalul Suceava, este vorba de managerul, de directorul medical, de directorul de îngrijiri și de coordonatorul Compartimentului de prevenire a infecţiilor asociate asistenţei medicale.

Acestora le-a fost adusă la cunoștință calitatea de suspecți în dosar.

Procurorii spun că în perioada ianuarie 2020 – 25 martie 2020, managerul Spitalului Judeţean de Urgenţă „Sf. Ioan cel Nou” Suceava, şi-a încălcat obligaţiile legale, respectiv de a organiza, conduce şi administra spitalul astfel încât, pe de o parte, unitatea medicală să poată acorda primul ajutor şi asistenţă medicală de urgenţă oricărei persoane care se prezintă la spital, iar pe de altă parte, spitalul să fie în permanenţă pregătit pentru asigurarea asistenţei medicale în caz de război, dezastre, atacuri teroriste, conflicte sociale şi alte situaţii de criză, pentru a putea participa cu toate resursele la înlăturarea efectelor pandemiei provocate de SARS-CoV-2.

„Fapta sa a avut ca rezultate directe blocarea activităţii de asistenţă medicală a spitalului, punerea unităţii medicale în imposibilitatea de a-şi îndeplini cele două principale obligaţii, definitorii pentru orice spital şi afectarea decisivă a capacităţii de răspuns a spitalului la situaţia de criză reprezentată de pandemia provocată de SARS-CoV-2, aceasta fiind o ameninţare reală la adresa vieţii şi sănătăţii populaţiei din întregul judeţ, cauzând în acest mod o vătămare intereselor legitime ale persoanei juridice Spitalul Judeţean Suceava”, spun procurorii.

În privința directorului medical, procurorii spun că în perioada ianuarie 2020 – 23 martie 2020 şi-a încălcat obligaţia legală de a participa, alături de manager, la organizarea asistenţei medicale, „aceasta fiind o ameninţare reală la adresa vieţii şi sănătăţii populaţiei din întregul judeţ, cauzând în acest mod o vătămare intereselor legitime ale persoanei juridice Spitalul Judeţean Suceava”.

De asemenea, aceeași obligație o avea și directorul de îngrijiri și coordonatorul Compartimentului de prevenire a infecţiilor asociate asistenţei medicale.

Pentru faptele lor, directorii sunt acuzați de neluarea măsurilor legale de securitate şi sănătate în muncă, deoarece nu au luat măsuri utile, necesare şi eficiente pentru prevenirea şi limitarea răspândirii infecţiei cu SARS-CoV-2 la Spitalul Judeţean Suceava, respectiv şi-au încălcat obligaţiile de îndrumare, coordonare şi control a activităţii de prevenire a îmbolnăvirii profesionale a personalului propriu al spitalului, deşi răspundeau în mod direct de prevenirea îmbolnăvirilor profesionale, creând astfel un pericol iminent de îmbolnăvire profesională la nivelul angajaţilor din cadrul Spitalului Judeţean Suceava,

Coordonatorul Compartimentului de prevenire a infecțiilor asociate asistenței medicale este acuzat că nu a luat măsuri utile, necesare şi eficiente pentru prevenirea şi limitarea răspândirii infecţiei cu SARS-CoV-2 la Spitalul Judeţean Suceava, respectiv şi-a încălcat obligaţiile legale legate de activitatea Compartimentului, privind prevenirea şi limitarea îmbolnăvirii profesionale a personalului propriu al spitalului, în contextul pandemiei provocate de SARS-CoV-2.

Totodată, cei patru sunt acuzați și de zădărnicire a combaterii bolilor, deoarece, în intervalul ianuarie 2020 şi 23 martie –2 aprilie 2020, membrii comitetului director al Spitalului Judeţean Suceava care aveau atribuţii în domeniul asigurării asistenţei medicale, respectiv managerul, directorul medical, directorul de îngrijiri medicale şi coordonatorul Compartimentului de prevenire a infecţiilor asociate asistenţei medicale, nu au respectat măsurile dispuse la nivel central pentru prevenirea şi limitarea răspândirii infecţiei provocate de SARS-CoV-2 (raportat la atribuţiile fiecăruia).

„Nerespectarea tuturor acestor măsuri a dus la răspândirea infecţiei COVID-19 în interiorul Spitalului Judeţean Suceava, care a devenit focar de infecţie COVID-19 şi principal vector de răspândire a acestei infecţii în afara spitalului, în municipiul Suceava şi în judeţ, iar consecinţa directă a răspândirii infecţiei COVID-19 ca urmare a nerespectării măsurilor este decesul unei paciente determinate”, arată procurori.

În prezent în cauză se administrează toate mijloacele de probă necesare şi posibile.

Pentru audieri în această cauză, la nivelul Parchetului de pe lângă Tribunalul Suceava a fost amenajată o sală specială, cu respectarea tuturor măsurilor de prevenire a răspândirii infecţiei cauzate de virusul SARS-CoV-2, circumstanţe în care în cauză au putut fi efectuate audieri încă din timpul stării de urgenţă instituite pe teritoriul României.

În județul Suceava sunt 3.852 de cazuri confirmate cu noul coronavirus, cele mai multe din țară.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.