Rusia a acuzat marţi Ucraina că a încercat să atace cu o dronă instalaţiile centralei nucleare din regiunea Voronej, la aproximativ 500 de kilometri sud de Moscova, dar drona a lovit un turn de răcire al centralei după ce a fost doborâtă de antiaeriană rusă, relatează agenţiile Reuters şi EFE, potrivit Agerpres.
"La centrala nucleară de la Novovoronej a fost suprimată prin mijloace tehnice o dronă aparţinând forţelor armate ale Ucrainei. În urma impactului cu un turn de răcire al reactorului şase al centralei, drona a explodat", potrivit societăţii ruse Rosenergoatom.
Explozia dronei nu a provocat victime sau pagube, nici vreo creştere a nivelului de radiaţii în zona centralei, a cărei activitate nu este afectată, dar urmele exploziei au rămas vizibile pe turnul de răcire lovit, adaugă aceeaşi societate. Pe reţelele de socializare ruse şi ucrainene au fost distribuite fotografii care arată urmele lăsate de impactul dronei cu acel turn de răcire.
Rusia și Ucraina s-au acuzat reciproc în ultimele luni
În luna august, Rusia a denunţat de asemenea un atac ucrainean cu drone asupra centralei nucleare din regiunea rusă de frontieră Kursk, centrală spre care trupele ucrainene au încercat să se îndrepte anul trecut în ofensiva surpriză lansată peste graniţă în această regiune. Potrivit autorităţilor ruse, în acel atac cu drone a fost lovit un transformator auxiliar al centralei de la Kursk, unde a fost nevoie de reducerea puterii la jumătate la unul dintre reactoare în urma atacului.
Preşedintele rus Vladimir Putin a acuzat Ucraina săptămâna trecută că joacă un "joc periculos" prin atacarea infrastructurii centralei nucleare ucrainene Zaporojie, ocupată de forţele ruse din martie 2022, şi a altor instalaţii nucleare de pe teritoriul rus.
În replică, preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a acuzat din nou Rusia că bombardează centrala Zaporojie, acuzaţie descrisă de Putin drept un "nonsens", dat fiind că respectiva centrală se află sub controlul trupelor ruse.
În urma unui nou atac în zona centralei Zaporojie pentru care cele două tabere s-au acuzat reciproc, centrala a fost deconectată pe 23 septembrie de la alimentarea externă cu energie, necesară pentru răcirea reactoarelor, ceea ce a impus pornirea generatoarelor diesel de rezervă, situaţie care încă nu a fost remediată. Cele şase reactoare ale centralei sunt oprite, dar au nevoie de o sursă externă continuă de alimentare cu energie pentru răcirea lor.
Potrivit responsabililor ruşi, bombardamentele ucrainene au deconectat ultima linie externă de înaltă tensiune folosită pentru alimentarea centralei cu energie. Potrivit oficialilor ucraineni, bombardamentele ruseşti împiedică restabilirea acestei alimentări şi Rusia încearcă să conecteze centrala la reţeaua rusească de electricitate.
Comentează