ALERTĂ Incendiu masiv la un cămin de bătrâni: Pompierii spun că sunt persoane prinse în interior

Autor: Cristi Șelaru, Redactor

Publicat: 26-01-2022

Actualizat: 26-01-2022

Article thumbnail

Sursă foto: stiripesurse.ro

UPDATE

Focul care a izbucnit miercuri la Căminul de Îngrijire Vârstnici din oraşul Abrud, o clădire cu trei etaje, a ars mobilierul dintr-o cameră, precum şi tabloul electric.

Potrivit Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Alba, 40 de vârstnici au fost evacuaţi de către personalul căminului, pompierii SVSU Abrud şi pompierii militari. 10 persoane s-au autoevacuat.

"Au ars un tablou electric şi mobilierul dintr-o cameră, iar holul comun a fost inundat cu fum. Nu sunt victime sau alte probleme de natură medicală", a precizat ISU Alba.

UPDATE

Sursa citată a precizat că au fost evacuate 50 de persoane, beneficiari ai centrului.

”În aceste momente personalul este în siguranţă. Nu sunt probleme de natură medicală sau intoxicaţii cu fum”, a mai transmis ISU Alba.

Știrea inițială

Un incendiu cu degajări mari de fum a izbucnit miercuri după-amiază la un cămin de bătrâni din orașul Abrud. Intervin pompierii din Alba.

Din primele informații ale pompierilor, incendiul se manifestă la tabloul electric, scrie mediafax.ro.

ISU Alba informează că sunt degajări mari de fum și că există posibilitatea ca unele persoane să fie surprinse în interior.

La fața locului intervin 3 autospeciale de stingere, un echipaj SMURD, două ambulanțe de la SAJ și SVSU Abrud.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri