ALERTĂ Klaus Iohannis va prezenta marți în Parlamentul European viziunea României privind viitorul UE

Autor: Loredana Codruț

Publicat: 22-10-2018

Actualizat: 22-10-2018

Article thumbnail

Sursă foto: stiripesurse.ro

Președintele României, Klaus Iohannis, va participa marți, la Strasbourg, la dezbaterea organizată de Parlamentul European (PE) privind viitorul Uniunii Europene, în cadrul căreia va susține o alocuțiune referitoare la viziunea României privind viitorul UE, scrie Mediafax.

”Președintele României, Klaus Iohannis, va participa marți, 23 octombrie a.c., la Strasbourg, la dezbaterea organizată de Parlamentul European (PE) privind viitorul Uniunii Europene. Cu acest prilej, președintele Klaus Iohannis va susține o alocuțiune referitoare la viziunea României privind viitorul Uniunii Europene”, se arată într-un comunicat de presă al Administrației Prezidențiale remis MEDIAFAX.

Începând cu ora 11:30, Klaus Iohannis va susține locuțiunea în cadrul dezbaterii în plenul Parlamentului European privind viitorul Europei.

Potrivit sursei citate, participarea președintelui României la acest eveniment are loc în contextul seriei de dezbateri privind viitorul Uniunii Europene, la care sunt invitaţi şefii de stat şi guvern din statele membre ale Uniunii.

”Această inițiativă a fost lansată în ianuarie 2018 și va continua până la sfârșitul mandatului actualului Parlament European, în mai 2019. În cadrul dezbaterii din plen, vor mai susține intervenții președintele Parlamentului European, Antonio Tajani, președintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, precum și liderii grupurilor politice din Parlamentul European”, se mai arată în comunicat.

Citește și: Detalii NEȘTIUTE - Cu ce sumă URIAȘĂ ar fi plecat Elena Udrea în Costa Rica .

 

Cu ocazia vizitei la Strasbourg, mai informează Președinția, șeful statului va avea o întrevedere, marți, la ora 11:00, cu Președintele Pamentului European, Antonio Tajani. La ora 14:00, Klaus Iohannis va susține o declarație de presă comună cu Președintele PE.

De asemenea, Klaus Iohannis va participa, începând cu ora 14:30, la o întâlnire de lucru alături de președintele Parlamentului European, președintele Comisiei Europene, reprezentantul Președinției austriece la Consiliul Uniunii Europene şi liderii grupurilor politice din PE.

Vizita la Strasbourg a șefului statului se va încheia prin întâlnirea cu președintele Grupului PPE din Parlamentul European, domnul Manfred Weber.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri