ALERTĂ - Maşină a SPP în misiune, implicată într-un accident. O persoană a murit

Autor: Florin Pușcaș

Publicat: 19-10-2019

Actualizat: 19-10-2019

Article thumbnail

Sursă foto: www.antena3.ro

O mașină a SPP, aflată în misiune, a fost implicată într-un accident mortal, vineri, după ce a lovit un vehicul care ieșea de pe un drum lateral, în Timișul de Jos. În urma impactului, o persoană din vehiculul ieșit în DN 1 a murit.

“Un autoturism al SPP, aflat în misiune, fără demnitar, a fost implicat într-un accident în județul Brașov. Mașina, condusă de un angajat SPP, se deplasa pe DN1, în direcția Brașov, iar la trecerea prin localitatea Timișul de Jos, un autoturism a ieșit de pe un drum lateral și a intrat în coliziune cu cel al SPP. SPP transmite condoleanțe familiei celui decedat”, precizează Serviciul de Pază și Protecție, într-un punct de vedere remis MEDIAFAX.

Sursele din Poliție au precizat pentru MEDIAFAX că șoferul care ieșea de pe drumul lăturalnic, în vârstă de 73 de ani, a vrut să întoarcă prin loc nepermis. De asemenea, angajatul SPP a fost și el rănit ușor.

Polițiștii fac anchetă pentru a stabili cine se face vinovat de producerea accidentului.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri