Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

ALERTĂ METEO - Ger, ninsori și polei până la sfârșitul săptămânii: ANM a actualizat prognoza pentru perioada următoare

ninsoare

Meteorologii au transmis, marţi, o informare de vreme deosebit de rece, precipitaţii moderate cantitativ şi polei, valabilă până joi dimineaţă, la ora 10.00. În această perioadă, valorile termice vor fi mai scăzute, în general, cu 10 grade faţă de normalul perioadei. Miercuri se vor înregistrat precipitaţii în cea mai mare aprte a ţării, iar la munte va ninge.

Potrivit Administraţiei Naţionale de Meteorologie (ANM), de marţi de la ora 15.00 şi până joi la ora 10.00, vremea se va menţine deosebit de rece, cu valori termice mai scăzute, în general, cu 10 grade faţă de mediile climatologice specifice perioadei.

Temperaturile vor fi negative noaptea şi dimineaţa în toată ţara, iar în cea mai mare parte a Moldovei şi ziua.

Citește și: Dan Negru, reacție DURĂ după moartea lui Andrei Gheorghe: 'E ipocrită şi mizerabilă breasla mea'

Pe parcursul zilei de miercuri (21 martie) aria precipitaţiilor se va extinde treptat dinspre sud-vest şi va cuprinde cea mai mare parte a ţării, iar în jumătatea de sud a teritoriului şi la munte, izolat, cantităţile de apă vor depăşi 10...15 l/mp.

În zona montană vor fi ninsori, iar în Munţii Banatului, Carpaţii Meridionali şi de Curbură se va depune strat nou de zăpadă, local mai consistent.

În Oltenia, Muntenia şi Dobrogea vor fi precipitaţii sub formă de ploaie, lapoviţă şi ninsoare şi trecător se va forma polei sau gheţuş, iar în restul teritoriului vor predomina ninsorile.

Potrivit meteorologilor, vremea deosebit de rece se va menţine până spre sfârşitul săptămânii şi vor mai fi precipitaţii predominant sub formă de ninsoare în majoritatea regiunilor, cu o probabilitate mai mare de apariţie pe parcursul zilelor de joi şi vineri, în special în sud, în sud-est şi la munte.

Prognoza pentru București

În București, la noapte, vremea va fi deosebit de rece. Temperatura aerului va scădea până la o minimă de -5...-4 grade, mai coborâtă în zona preorășenească spre -7 grade. Cerul va deveni variabil, iar vântul va sufla slab și moderat.

Miercuri, 21 martie, vremea se va menține deosebit de rece. Temperatura maximă se va situa în jurul valorii de 1 grad, iar cea minimă va fi de -3...-2 grade.

Temporar, îndeosebi pe parcursul zilei, vor fi precipitații predominant sub formă de lapoviță și ninsoare. Vor fi condiții de polei sau ghețuș și este posibil să se depună strat de zăpadă de 2...5 cm. Vântul va sufla în general moderat, cu viteze de până la 35...45 km/h.

Citește și: Marian Oprișan, document EXPLOZIV: cum ar fi încercat Victor Ponta să-l bage la pușcărie

Joi, 22 martie, vremea va fi în continuare deosebit de rece. Temperatura maximă va fi în jur de 0 grade, iar cea minimă va fi de -5...-4 grade. Mai ales seara și noaptea, temporar va ninge, moderat cantitativ noaptea când se va depune strat nou de zăpadă mai consistent și vântul se va intensifica, atingând spre sfârsitul intervalului viteze în jur de 50 km/h.

Vineri, 21 martie, vremea se va menține deosebit de rece. Temperatura maximă se va situa în jurul valorii de 0 grade, iar cea minimă va fi de - 5...-3 grade. Va continua să ningă, moderat cantitativ mai ales ziua, când se va depune strat nou de zăpadă consistent. Vântul va avea intensificări temporare, cu viteze de 45 ....55 km/h, anunță News.ro.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.