Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

ALERTĂ Termen prelungit de depunere a candidaturilor pentru postul de procuror european din partea României

justitie

Ministerul Justiţiei a anunţat că prelungeşte, până la 31 mai, termenul până la care pot fi depuse candidaturile pentru funcţia de procuror european din partea României, informează Agerpres.

Citește și: Ultimul 'cartuş' anti-Netejoru: Contre în CSM înaintea votului pentru validarea şefului Inspecţiei Judiciare

"Termenul de depunere a candidaturilor pentru procedura de selecţie a candidaţilor desemnaţi în numele României pentru funcţia de procuror european se prelungeşte până la data de 31 mai, ora 14,30", potrivit anunţului publicat pe pagina de internet a instituţiei.

Sursa citată menţionează că programarea candidaţilor ale căror dosare vor fi selectate în vederea susţinerii interviului în faţa comisiei de selecţie va fi publicată ulterior.

Iniţial, candidaţii puteau să depună dosarele până la data de 15 mai, ora 17,30, la sediul Ministerului Justiţiei - Direcţia Resurse Umane, din strada Apolodor, nr. 17, sector 5, Bucureşti, etajul 2, camera 6, în format de hârtie şi electronic (CD), prin poştă sau servicii de curierat, sau la adresa de e-mail dru@just.ro, cu confirmare de primire.

Citește și: Cvorum la CSM - Ședința în care se discută numirea unui nou șef la SIIJ are loc miercuri

Potrivit MJ, poate fi desemnată candidat în numele României pentru funcţia de procuror european persoana care este cetăţean român, cu domiciliul în România; este procuror sau judecător cu o vechime în această calitate de minimum 15 ani; este procuror cu grad profesional de Parchet de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie sau judecător cu grad profesional de curte de apel; are experienţă practică relevantă în sistemul judiciar românesc; cunoaşte la un nivel tehnic avansat limba engleză sau franceză (cunoaşterea la nivel avansat a unei a doua limbi de circulaţie internaţională reprezintă un avantaj).

"Dosarul de candidatură va cuprinde o scrisoare de candidatură în limba română şi limbile engleză sau franceză, un curriculum vitae european în limba română şi limbile engleză sau franceză, dovada îndeplinirii condiţiilor de vechime prevăzute de lege, precum şi dovada gradului profesional deţinut, copii ale oricăror înscrisuri pe care candidaţii le apreciază ca relevante pentru a atesta experienţa practică a acestora în sistemul judiciar românesc", a informat MJ.

În urma susţinerii interviului, comisia selectează trei candidaţi, care vor fi incluşi în lista pe care ministrul Justiţiei o va înainta Consiliului Uniunii Europene.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.