ALERTĂ Victor Ciorbea a anunțat că NU mai este Avocatul Poporului: Călin Popescu Tăriceanu este omul-cheie

Autor: Cristi Șelaru, Redactor

Publicat: 24-06-2019

Actualizat: 24-06-2019

Article thumbnail

Sursă foto: stiripesurse.ro

Victor Ciorbea a anunțat azi, printr-o adresă, președinții Senatului și Camerei Deputaților, că i-a încetat mandatul de Avocat al Poporului.

”Domnul Victor Ciorbea a înaintat, astăzi, 24 iunie 2019, o adresă Preşedinţilor Senatului şi Camerei Deputaţilor, prin care a informat că mandatul domniei sale de Avocat al Poporului a încetat”, a transmis Avocatul Poporului, printr-un comunicat.

Prim-ministrul Viorica Dăncilă a anunţat, luni, că Avocatul Poporului este o funcţie care revine celor de la ALDE, încă nefiind stabilit numele persoanei.

Citește și: Scandal uriaș! Apare numele fratelui Laurei Codruța Kovesi

”Avocatul Poporului este al celor de la ALDE. Nu am discutat, nu am stabilit încă numele”, a mai spus Dăncilă, întrebată dacă Norica NIcolai ar putea prelua funcţia.

Mandatul lui Victor Ciorbea în fruntea instituţiei Avocatul Poporului a expirat în 6 mai, el ocupând interimar funcţia până la desemnarea noului titular al portofoliului.+

Citește și: Anunț important al Vioricăi Dăncilă! Ce se va întâmpla cu Mugur Isărescu .

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri