Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Alexandru Muraru, deputat PNL, despre polemica privind datele de vaccinare: Nimănui nu i-ar plăcea să sune la 112 pentru a alerta în privinţa unui incendiu...

24-ore.ro
Alexandru Muraru PNL

Deputatul PNL Alexandru Muraru susţine că interpretările bazate pe informaţii "distorsionate" privind campania de vaccinare pot crea neîncredere în rândul cetăţenilor, el adăugând că "este incorect să se creeze falsa impresie că în acest moment totul este secretizat". Muraru consideră că "nimănui nu i-ar plăcea să sune la 112 pentru a alerta în privinţa unui incendiu şi să i se răspundă că nu există suficient personal pentru că sunt plecaţi la vaccin", anunță news.ro.

Alexandru Muraru, membru în comisia parlamentară pentru exercitarea controlului asupra activităţii SRI, afirmă că discuţia iscată în jurul subiectului privind publicarea listei tuturor centrelor de vaccinare de către Ministerul Sănătăţii, precum şi a numărului de cetăţeni vaccinaţi pe fiecare judeţ, trebuie purtată responsabil, pentru a nu afecta campania de vaccinare.

"Cetăţenii au tot dreptul să afle informaţii privind pandemia şi campania de vaccinare. Important este ca aceste informaţii să fie veridice tocmai pentru a sprijini efortul naţional de vaccinare. Altfel, interpretările bazate pe informaţii distorsionate pot crea un sentiment general de neîncredere în eforturile Guvernului de a combate cea mai mare criză sanitară din ultimii 50 de ani”, consideră deputatul PNL Alexandru Muraru.

Citește și: Florin Cîțu, despre o eventuală demitere a lui Vlad Voiculescu la cererea lui Klaus Iohannis și a PNL: ‘Evaluarea se face pe baza rezultatelor. Fiecare minister are obiective clare în programul de guvernare’

El arată că există situaţii în care personalul în activitate din cadrul instituţiilor din sistemul naţional de apărare naţională, ordine publică, securitate naţională este programat la un anumit centru, la care este programat şi personalul din domeniul salubrităţii şi deşeurilor sau personalul din domeniul învăţământului şi că "nu e nimic secret sau conspirativ".

"Dacă sunt centre speciale, aşa cum avem pentru personalul didactic, bunăoară, acestea există pentru acele categorii de angajaţi în domeniul public de care depinde în mare măsură siguranţa noastră. Asigurarea serviciilor de intervenţie rapidă este esenţială. Nimăni nu i-ar plăcea să sune la 112 pentru a alerta în privinţa unui incendiu şi să i se răspundă că nu există suficient personal pentru că sunt plecaţi la vaccin, răspândiţi prin centre din zone limitrofe”, susţine deputatul liberal.

Alexandru Muraru mai spune că, în privinţa campaniei de vaccinare, "este incorect să se creeze falsa impresie că în acest moment totul este secretizat”.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.