Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Alexandru Rafila, critici virulente la adresa lui Boc după Untold: 'Va 'beneficia' de primul mare oraş din România în carantină'

Facebook
Alexandru Rafila

Alexandru Rafila a declarat la Romania TV, că edilul orașului Cluj-Napoca, Emil Boc, este responsabil daca regiunea va fi prima din țară ce va intra în carantină.

Rafila a mai atras atenția asupra faptului că s-au aprobat festivaluri cu zeci de mii de participanți, însă mulți elevi au fost trimiși acasă să urmeze cursuri online.

„Eu am mai spus: putem fi populari sau impopulari. Cred că prioritatea trebuie să fie funcţionarea şcolilor faţă în faţă, dacă nu vrem să nenorocim această generaţie de copii de tot. Chestiunea asta, că e 6, că e nu ştiu ce (n.r. – incidenţa de la care s-a decis să se facă trecerea la online)… vreau să vă zic un lucru, că domnul Boc este extrem de popular la Cluj. Domnul Boc, datorită faptului că a fost amfitrionul, susţinătorul şi promotorul acestui festival de la Cluj va fi şi cel care va ‘beneficia’ de primul mare oraş din România în carantină – acesta va fi Cluj-Napoca”, a spus, marţi seara, la România TV, în emisiunea lui Victor Ciutacu, profesorul Alexandru Rafila.

Medicul a mai precizat că cei de la guvernare au o abordare absurdă în ceea ce privește aplicarea restricțiilor, întrucât limitează numărul persoanelor ce pot lua parte la nunți, însă festivalurile, care adună mult mai mulți participanți, au undă verde din partea autorităților.

„Lucrul acesta se va întâmpla, din păcate, şi trebuie să existe o asumare de responsabilitate. Nu pot să cred că oamenii din această ţară sunt toţi spectatori şi toată lumea aprobă orice fel de chestiune care se întâmplă.  (…) Eu înţeleg că la evenimentele unde participă sute de persoane pot fi zone unde se transmite boala. Am un festival care face cât o mie de nunţi şi cu acela nu am niciun fel de problemă, şi atunci ne referim la evenimentele care au 100-500 de persoane… E o deturnare permanentă a atenţiei. Sincer nu înţeleg, nu am văzut aşa ceva niciodată. Aşa o lipsă de coerenţă, de seriozitate şi de asumare”, a mai spus Alexandru Rafila în timpul emisiunii.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.