Alexandru Rogobete, după vizita la Spitalul Județean din Deva: Se află în top 10 spitale

Autor: Loredana Codruț

Publicat: 16-09-2026 10:31

Actualizat: 16-09-2026 10:55

Article thumbnail

Sursă foto: Lucian Alecu / Shutterstock Editorial / Profimedia

Ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, a lăudat activitatea și organizarea Spitalului Județean din Deva, pe care îl consideră unul dintre cele mai bune spitale județene din România.

Într-o postare publicată miercuri pe Facebook, Rogobete a afirmat că, în ultimul an, a vizitat aproape toate spitalele județene din țară și că unitatea medicală din Deva se remarcă prin modul în care este organizată, aspectul acesteia și, în special, prin oamenii care lucrează aici.

„Spitalul Județean din Deva este, fără îndoială, unul dintre exemplele foarte bune. Pentru mine, se află în top 10 spitale județene din țară, prin felul în care arată, prin organizare și, mai ales, prin oamenii care îl țin în picioare zi de zi”, a transmis fostul ministru.

Rogobete: Personalul medical are nevoie de recunoaștere

Ministrul Sănătății a subliniat că medicii, asistentele și ceilalți profesioniști din domeniul medical au nevoie nu doar de modificări legislative sau promisiuni, ci și de recunoașterea muncii lor.

„Au nevoie și de recunoaștere. De respect. De un mare „mulțumesc” din partea noastră, a tuturor”, a mai scris Alexandru Rogobete.

Acesta a transmis și felicitări conducerii Consiliului Județean, echipei de conducere a spitalului și personalului medical de la Deva, despre care spune că au demonstrat „respect, seriozitate și dedicare față de actul medical”.

Apel pentru mai multă recunoștință față de cadrele medicale

Rogobete a pledat pentru ca în spațiul public să fie prezentate mai des exemplele pozitive din sistemul sanitar și pentru acordarea unui sprijin mai mare personalului medical.

„Îmi doresc să vorbim mai des despre oamenii buni din sănătate. Să le oferim mai multă înțelegere, mai mult sprijin și mai multă recunoștință pentru munca pe care o fac, de multe ori, dincolo de program, dincolo de oboseală și dincolo de ceea ce se vede din afară”, a transmis ministrul.

Google News
Explorează subiectul
Comentează
București
Temperatură22°C
Senin
România
Vânt2km/h
Citește
mai multe
Articole Similare
Parteneri