Alexandru Tănase: Despre gaze, independență și cercul vicios al șantajului în Republica Moldova

Deputatul Reidman, plin de sine și cu zâmbetul pe buze l-a întrebat astăzi în Parlament pe ministrul Spânu: „Da șhi-i cu gazul”? Este o întrebare la fel de filozofică ca și cea a fostei sale colege de partid, Eugenia Ostapciuc (președintele Parlamentului în perioada 2001-2005 – nota red.): „Noi ce? Nu știm de unde ies gazele?” Același Reidman a declarat că în toți acești ani Republica Moldova n-a avut probele cu gazul, conform deschide.md

Chiar așa să fie?

Indiferent de unde o fi „ieșit” gazele pentru Moldova, această problemă nu a fost și nu va fi niciodată o chestiune economică. În virtutea faptului că Moldova cumpără gazele din Federația Rusă (iar energia electrică de la o centrală electrică aflată în teritoriile ocupate de aceeași Federație Rusă), problema energetică este o chestiune politică pură. Dimensiunea ei economică este nesemnificativă în raport cu cea politică.

Citește și Schimb dur de replici între Vladimir Voronin și ministrul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale, Andrei Spînu: Și-i cu gazul?

„Gazprom” nu este o societate comercială ordinară, ci un instrument de inferență politică a Kremlinul și trebuie tratat ca atare. Astfel, prețul la gaze este o chestiune politică pură! Am folosit deliberat termenu de „stabilire” și nu de „negociere”, deoarece nici o negociere economică nu poate apriori genera o scădere a prețului la gaze. Trebuie să renunțăm la politica struțului și să acceptăm realitatea: prețul la gaze poate fi scăzut sub cel al pieții doar ca și rezultat al unor concesii politice. În special este vorba de concesii legate de independența țării noastre. Aluzia lui Voronin la Кримська платформа, cât și declarația de ieri a ministrului rus Lavrov sunt cât se poate de clare în acest sens.

Astfel, pentru a ne încălzi „mai ieftin” un sezon (nu mai mult), ar presupune să facem o serie de concesii politice semnificative, în alte condiții, Rusia nu va face nici o mișcare. Putem trimite la Moscova solii guvernamentale trei ori pe săptămână și oricum datele problemei nu se vor schimba.

Astfel, moldovenii au în față două opțiuni.

Prima opțiune, cea dodonistă – adică renunțarea de facto la ideea de integrare europeană (oricât de iluzorie nu ar fi aceasta), de a etala o obediență umilitoare față de Moscova și de a „coordona” politica externă cu Kremlinul.

A doua opțiune este cea mai complicată și mai dureroasă, în schimb cea mai durabilă: să cumpărăm gazul transparent, la prețul de piață (diversificând sursele de aprovizionare după modelul Lituaniei). Doar astfel vom scăpa de șantaj și presiuni, obținând independența internă și externă necesară.

Evident, aceasta ar presupune că vom plăti mai scump, chiar și riscul ca o iarnă am putea să înghețăm, dar totul în lumea asta are un preț. Dacă vrem să scăpăm din acest laț al șantajului energetic care durează peste trei decenii, acest preț trebuie plătit. Altă cale nu există.

La fel stau lucrurile și cu achizițiile obscure de curent de la Cuciurgan. Trebuie să fim conștienți că orice achiziții de energie electrică din teritoriile ocupate, înseamnă un sprijin direct economic pentru regimul de la Tiraspol, iar astfel de achiziții vor fi mereu obscure și generatoare de corupție.

Dacă nu vom rupe acest cerc vicios al șantajului, vom ajunge să constatăm că în final, nici nu vom scăpa de riscul de a îngheța iarna, dar și vom plăti cel mai scump preț posibil.