Liderul deputaţilor PSD, Alfred Simonis, a declarat, marţi, referitor la votul parlamentarilor PSD la învestirea Guvernului Cîţu, că membrii social-democraţi sunt "nişte oameni responsabili, care vor vota aşa cum e nevoie pentru România".
"În primul rând trebuie să vedem ce face PNL, pentru că încalcă decizia CCR, pe de altă parte nu-şi respectă propriul coleg, ca să fiu elegant. În momentul în propui un coleg de partid şi nu te duci să-l votezi, într-o situaţie de criză cum este aceasta, nu este doar o lipsă de criză faţă de colegi, ci şi o iresponsabilitate crasă faţă de cetăţenii României. Nu poţi într-o astfel de situaţie, în care totuşi avem această epidemie în creştere în fiecare zi, să te joci de-a guvernul, de a vota sau nu propriul guvern, să o luăm de la capăt cu audierile de miniştri în comisii, totuşi e o glumă, ţara se află într-o situaţie de criză şi este nevoie de un guvern stabil. Noi am anunţat că vom participa la şedinţa de vot. Toţi colegii PSD vor fi prezenţi joi la şedinţa de învestire, urmând ca toate aceste lucruri să le hotărâm", a afirmat Simonis, întrebat în legătură cu votul parlamentarilor PSD la învestirea Guvernului Cîţu.
El a spus că mai multe grupuri parlamentare, între care USR, PMP, minorităţi naţionale, ALDE, au anunţat că vor vota la vedere Guvernul Cîţu, iar acest lucru înseamnă că liberalii ar avea majoritatea necesară pentru a trece Guvernul, dacă îşi vor vota propriul cabinet.
Întrebat dacă există posibilitatea ca parlamentari ai PSD să voteze acest guvern, Simonis a spus: "Haideţi să ajungem acolo, să vedem că aceşti oameni care conduc destinele României sunt atât de responsabili încât să-şi voteze propriul guvern".
"Vom lua o decizie în acest sens în zilele următoare. În acest moment decizia este clară - de a nu vota Guvernul Cîţu - pentru că nu e nevoie de voturile noastre, având în vedere că PSD are 200 de parlamentari, iar celelalte grupuri care au anunţat şi propus acest premier au 265, având nevoie doar de 233 pentru a învesti acest guvern. Prin urmare, este datoria PNL de a strânge această majoritate, pare că o au, şi de a vota colegul propus pentru funcţia de prim ministru. Dacă au făcut această propunere în glumă, chiar şi în condiţiile acestei crize care este în creştere, vor fi taxaţi de români", a adăugat Simonis, întrebat dacă este posibil ca parlamentarii PSD să voteze conform propriei conştiinţe.
Întrebat dacă are garanţia că toţi parlamentarii PSD vor respecta decizia partidului şi nu vor vota guvernul, Simonis a spus: "Am garanţia că membrii PSD sunt nişte oameni responsabili, care vor vota aşa cum e nevoie pentru România. Asta înseamnă că sunt oameni responsabili".
Alfred Simonis: Membrii PSD,oameni responsabili,care vor vota cum e nevoie pentru România
Explorează subiectul
București
12°C
Articole Similare

2.090
Ce s-ar întâmpla dacă SUA ies din NATO? Scenariul extrem explicat de Traian Băsescu și apelul pentru 'Statele Unite ale Europei'
2.090

2.683
VIDEO Ministrul Justiției, reacție după decizia privind vaccinurile Pfizer: 'Hotărârea este executorie'. Ce se întâmplă dacă România nu plătește
2.683

83
AUR cere anchetarea fostului premier Florin Cîțu pentru pierderea procesului cu Pfizer: 'Factura acelor decizii ajunge direct la cetățeni'
83

51
Petre Florin Manole, interviu fără ocolișuri pentru presa din Spania: „Românii cer respect în Europa, dar nu îl oferă acasă”
51

2.174
VIDEO Guvernul nu mai taie acciza la combustibil, în schimb va compensa prețul cu 50 de bani/litru: Grindeanu: 'E un început'
2.174

935
VIDEO Grindeanu: 'Românii au trăit cel mai bine din istorie în 2024, 2025', cu Ciolacu premier
935

1.565
VIDEO 'Sunt un microbist' - Sorin Grindeanu, reacție după votul cu scandal din Senat privind berea pe stadioane. Ce urmează în Camera Deputaților
1.565

3.543
VIDEO Sorin Grindeanu a explodat, după ce România a pierdut procesul cu Pfizer: Amenință că va depune plângeri penale
3.543

5.685
FOTO Doliu în PSD: A murit cel mai votat primar din istoria Constanței
5.685

5.085
Vlad Voiculescu, prima reacție după ce România a pierdut procesul uriaș cu Pfizer: Aruncă pisica în curtea lui Florin Cîțu
5.085

1.997
'Penurie' - Avertismentul lui Traian Băsescu în plină criză a carburanților. Care este marea lui îngrijorare
1.997

2.865
EXCLUSIV Lideri PSD, în ședință la Intercontinental: „Bolojan e surd și orb!” (surse)
2.865

3.130
Traian Băsescu critică 'hârjoneala' dintre PSD și premier și dezvăluie ce ar fi făcut în locul lui Nicușor Dan: 'Dacă n-ar fi mers, nu mai lungeam boala / Aș fi tăiat craca'
3.130
















Comentează