Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Alianța care cutremură China: noua energie a parteneriatul bilateral SUA - India

sua china

Premierul indian Narendra Modi a lăudat joi, la Washington,"noua energie" a parteneriatului cu Statele Unite, respingând în acelaşi timp, într-un schimb rar cu presa, criticile la adresa istoricului său în materie de respectarea a drepturilor omului şi a libertăţilor, transmite AFP, potrivit Agerpres.

Cu ocazia primei sale vizită de stat în Statele Unite, liderul naţionalist hindus a declarat că această zi are "o importanţă deosebită" şi a menţionat planuri pentru o cooperare mai strânsă în domeniile apărării, explorării spaţiale, semiconductorilor sau a metalelor strategice.

Preşedintele american Joe Biden, preocupat să strângă legăturile cu India pentru a face faţă Chinei, a lăudat, la conferinţa de presă comună, o relaţie bilaterală care este "mai puternică, mai strânsă şi mai dinamică ca niciodată".

Foarte rar, dacă nu fără precedent pentru un lider care evită interacţiunile de acest gen, premierul Narendra Modi i-a răspuns unei jurnaliste americane care l-a chestionat cu privire la acuzaţiile de represiune la adresa musulmanilor, măsurile pe care este dispus să le ia pentru "îmbunătăţirea drepturilor musulmanilor şi a altor minorităţi din ţara dumneavoastră şi pentru a susţine libertatea de exprimare"."În valorile democratice ale Indiei nu există absolut nicio discriminare", inclusiv pe baza religiei, a spus el.

"Constituţia şi guvernul nostru şi am dovedit că democraţia poate avea rezultate. Când spun că dă rezultate - castă, crez, religie, gen - înseamnă că nu există nicio posibilitate pentru orice fel de discriminare (în guvernul meu)", a declarat Modi reporterilor de la Casa Albă.

În ultimele zile s-au intensificat apelurile pentru ca preşedintele Biden să facă remarci publice despre ceea ce activiştii spun că este o situaţie în continuă deteriorare a drepturilor omului în India. Importanţa consolidării relaţiei cu India pentru SUA în scopul contracarării Chinei face însă dificilă criticarea de către Washington a situaţiei drepturilor omului în cea mai mare democraţie din lume, spun analiştii, conform Reuters.

Singurele două femei musulmane membre ale Congresului - reprezentantele Ilhan Omar şi Rashida Tlaib - şi reprezentanta Alexandria Ocasio-Cortez au declarat separat că vor boicota discursul lui Modi în Congres, invocând acuzaţii de abuz asupra disidenţilor şi minorităţilor indiene, în special a musulmanilor.

Senatorul american Bernie Sanders a declarat că "naţionalismul hindus agresiv" al premierului Modi "a lăsat puţin spaţiu minorităţilor religioase din India".

Prezenţa premierului Narendra Modi, înainte de a deveni prim-ministru în urmă cu nouă ani, era nedorită de ani de zile în Statele Unite din cauza "încălcării grave a libertăţii religioase".
El a fost acuzat că nu a făcut nimic, în calitate de lider al statului Gujarat, pentru a limita violenţele împotriva musulmanilor, soldate cu morţi.

După o recepţie cu onoruri militare pentru sosirea sa, în faţa a 7.000 de spectatori entuziaşti reprezentând comunitatea indiană din SUA, premierul Modi va fi invitat joi seara la o elegantă cină de gală. Meniul, în onoarea sa, va fi vegetarian şi inspirat din bucătăria indiană.

Cel mai important anunţ făcut joi vizează fabricarea în India, în viitor, a motoarelor F-414 pentru avioane de luptă de către conglomeratul General Electric. Acesta este un parteneriat "fondator", a estimat Narendra Modi, ceea ce presupune transferuri semnificative de tehnologie americană.

De asemenea, India va achiziţiona drone de luptă americane.

Preşedintele Joe Biden nu poate decât să fie încântat să vadă cum India îşi diversifică echipamentele de apărare cu produse americane deoarece, din punct de vedere istoric, Rusia este foarte dependentă de Rusia în acest domeniu şi a adoptat o poziţie rezervată de la invadarea Ucrainei. Prim-ministrul indian a asigurat însă că ţara sa este "pe deplin pregătită" să susţină eforturile pentru pace în Ucraina.

Într-un alt registru, grupul american Micron, un producător foarte important de componente informatice indispensabile, va anunţa, potrivit unui alt oficial american de rang înalt, o investiţie de peste 800 de milioane de dolari într-o fabrică din India.

SUA nu este singura ţară care curtează India. Premierul Indiei va fi invitatul de onoare la parada militară de Ziua Naţională a Franţei, care avea loc pe 14 iulie la Paris.

India a coborât de pe locul 140 în indicele mondial al libertăţii presei în 2014 pe locul 161 anul acesta, în timp ce se află în fruntea listei ţărilor cu cel mai mare număr de întreruperi ale conexiunilor de internet la nivel global timp de cinci ani consecutivi.

Înaltul Comisariat al ONU pentru drepturile omului a calificat o lege a cetăţeniei din 2019 drept "fundamental discriminatorie" ca urmare a excluderii migranţilor musulmani. Criticii au mai evidenţiat legislaţia anti-convertire, ce contestă dreptul la libertatea de credinţă, protejat constituţional, şi revocarea, în 2019, a statutului special de care se bucura majoritatea musulmană din Kashmir .

De asemenea, au fost demolate proprietăţi deţinute de musulmani în numele înlăturării construcţiilor ilegale şi s-a impus interdicţia de a purta hijab în şcolile din Karnataka atunci când partidul naţionalist hindus Bharatiya Janata (BJP) al lui Modi era la putere în acest stat.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.