Ministrul israelian al securității naționale, Itamar Ben-Gvir, a avertizat că partidul său va ieși din guvern dacă Hamas va continua să existe după eliberarea tuturor captivilor din Gaza.
Itamar Ben-Gvir, ministrul securității naționale al Israelului și lider al partidului de extremă dreapta Otzma Yehudit, a transmis sâmbătă că formațiunea sa va părăsi coaliția guvernamentală condusă de Benjamin Netanyahu dacă Hamas nu va fi complet distrusă, scrie mediafax.ro.
„Eradicarea Hamas este un obiectiv central al războiului,” a declarat Ben-Gvir într-un mesaj publicat pe rețelele sociale.
Politicianul a subliniat că el și colegii săi i-au comunicat deja premierului Netanyahu această poziție, condiționând sprijinul pentru guvern de eliminarea totală a grupării islamiste după eliberarea tuturor captivilor israelieni aflați în Gaza, scrie Al Jazeera.
Declarația lui Ben-Gvir vine pe fondul anunțurilor privind avansarea planului administrației Trump pentru Gaza și ar putea accentua tensiunile din cadrul fragilei coaliții de guvernare a Israelului.
Comentează