Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Alianța pentru Patrie condamnă decizia în privința lui Francisc Tobă: 'Este un act ilegal, imoral și abuziv!'

APP
APP sigla Alianța pentru Patrie

Plenul Camerei Deputaţilor a votat, marţi, excluderea deputatului Francisc Tobă din comisia de apărare, după participarea la acţiunea de la Ambasada Rusiei, alături de alţi parlamentari printre care Dumitru Coarnă şi Diana Şoşoacă. Deputatul PNL Sorin Moldovan a scris pe Facebook că i-a cerut demisia lui Tobă din cadrul comisiei, însă cum aceasta nu s-a materializat, a fost iniţiat un proiect de hotărâre supus votului plenului, informează news.ro. Alianța Pentru Patrie (APP) se arată revoltată de această acțiune împotriva lui Francisc Tobă, membru în APP.

„Alianța pentru Patrie condamnă manifestarea rușinoasă a Biroului Permanent al Camerei Deputaților, coordonat de coaliția trădării naționale, care a decis astăzi, pedepsirea patrioților din Parlament.

Schimbarea deputatului Francisc Tobă din funcția de membru al Comisiei de apărare, ordine publică și siguranță națională este un act ilegal, imoral și abuziv.

Decizia demonstrează, fără echivoc, lașitatea de care dau dovadă, încă o dată, oamenii sistemului aflați în funcții publice care se prevalează cu nerușinare de calitatea de demnitar, pentru a interzice cu orice preț vocea poporului român din Legislativ.

Mai mult, o astfel de decizie fragilizează sistemul național de apărare, acum, când avem nevoie mai mult ca oricând de specialiști cu pregătire militară și de patrioți care își respectă jurământul dat pentru a sluji România și interesele poporului român.

Alianța pentru Patrie își exprimă susținerea necondiționată pentru domnul deputat Francisc Tobă și cere conducerii Camerei Deputaților să răspundă public pentru agresiunea desfășurată, în mod tot mai evident, asupra vocilor patrioților români din Parlament", au declarat reprezentanții Alianței Pentru Patrie.

Francisc Tobă a intrat în Parlament pe lista AUR, dar a trecut recent la Alianța Pentru Patrie.

Trei parlamentari ex-AUR şi unul de la PSD au cerut să fie primiţi de ambasadorul rus la Bucureşti. Printre ei se află Diana Şoşoacă şi Dumitru Coarnă. Ei i-au transmis ambasadorului rus dorinţa de neutralitate a României şi disponibilitatea de a media negocieri de pace la Bucureşti.

Bogdan Aurescu, minstrul de Externe, a afirmat că demersul celor patru parlamentari primiţi în audienţă de ambasadorul rus nu implică poziţia statului român: "Cred că nici nu merită foarte multe comentarii un astfel de demers, care nu are nici un fel de valoare oficială, fără nici un fel de, să spunem, mandat din partea autorităţilor statului, deci nu exprimă decât eventual poziţia personală a acelor persoane".

PSD a decis, luni, excluderea din partid a lui Dumitru Coarnă, după participarea la acest eveniment.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.