'Nu trebuie să fii un mare specialist în comunicare să constaţi că, în niciunul din discursurile de azi din cadrul congresului PNL-PDL, nu s-a spus absolut nimic despre dezastrul provocat de cei 10 ani de regim Băsescu. În schimb, a fost criticată vehement actuala Guvernare, care a făcut tot posibilul pentru repararea nedreptăţilor. Iată de ce concluzia poate fi doar una singură: Alianţa DA se reface, prin trădarea a milioane de români, iar singurul său scop este restauraţia regimului Băsescu', subliniază Mihai Sturzu.
El adaugă că, în urma acestei fuziuni, liderul liberal Klaus Iohannis 'duce PNL în partidul lui Băsescu şi vrea să îi continue politica distructivă din ultimii ani'.
'Mi-e silă să văd cum oameni precum Blaga, Anastase, Videanu, Oltean susţin azi candidatura lui Iohannis. Iată cine sunt oamenii care vor conduce ţara dacă Iohannis ajunge preşedinte! Noi, PSD, continuăm lupta începută în 2012 şi vom face tot posibilul pentru ca aceşti oameni, care au făcut atât de mult rău României, să nu mai ajungă vreodată la putere', menţionează preşedintele TSD.
Alianța PNL-PDL e bombardată: S-a decis restaurația regimului Băsescu
Explorează subiectul
București
13°C
Articole Similare

548
AUR cere reducerea TVA la carburanți la 15%: Măsurile lui Bolojan nu scad prețul la pompă, acuză opoziția
548

3.304
A picat moțiunea. Buzoianu a scăpat „la mustață”. PSD nu a votat / VIDEO UPDATE
3.304

1.596
La Guvern se pregătește o măsură de impact pentru a reduce prețul carburantului: Decizia luată în cadrul coaliției de guvernare
1.596

24
Premierul Republicii Moldova vine marți în vizită în România
24

1.788
Românii scapă la mustață de o nouă explozie a prețurilor la cele mai consumate alimente: Guvernul va prelungi plafonarea
1.788

4.156
Breaking | ÎCCJ dă în judecată Guvernul pentru plata restanțelor. Cere amenzi pentru premier și ministrul Finanțelor (Document)
4.156

5.192
AUR, PACE și USR au făcut majoritate pentru modificarea diurnei magistraților, în Comisia Juridică din Senat: „Așa e Opoziția, jucătoare”
5.192

65
Bolojan, discuții la nivel înalt cu un comisar european: transporturile, energia și turismul, pe agendă
65

119
Atac din PNL: Mureșan despre diferența între Bolojan și Grindeanu – „om de stat vs om de partid”
119

82
Săgeți din PNL către Grindeanu: 'A învăţat de la Dragnea cum să-ţi dinamitezi propriul guvern
82

3.283
Senatorii USR sar la vârful PSD: Grindeanu continuă să bată țara încercând să dea jos acest Guvern!
3.283

2.863
Tuneluri și zeci de poduri peste Carpați: ministrul Transporturilor anunță un pas decisiv pentru Autostrada Unirii
2.863

4.533
Pe economie! Dominic Fritz a pus bolovani de 100.000 de lei pe spațiile verzi din Timișoara: Achiziție directă, de la firma unor celebri afaceriști
4.533















Comentează