Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

”Alin” l-a prins de dârlogi pe Dragnea

oprisan-dragnea

dragneaCongres

Dâncu l-a învățat pe Dragnea să joace rolul mustangului neîmblânzit, care n-a tras niciodată la căruța feudalilor PSD și nici n-are de gând să o facă. Dragnea s-a conformat și a fost destul de convingător atunci când a despărțit funcțiile din BPC de șefia filialelor. ”Fără baroni în conducere!” a decretat Dragnea. Zis și făcut.

Ei, nu, nu e așa de simplu. Cum  Iliescu nu mai are energia de altădată să apere reduta comunismului de ”întinătorii” de idealuri, Marian Oprișan, tatăl, ba nu tatăl, străbunicul feudalismului social-democrat i-a pus hamul mânzului lui Dâncu, la doar câteva ore după ce paranghelia, numită Congres al partidului, s-a sfârșit în explozii de confeti.

Botezat de securiști ”Alin”, manechinul de Vrancea, plătit în pulovere de ofițerii de legătură, s-a prezentat azi la prima ședință a Biroul Permanent al PSD. Și nu în calitate de baron de Vrancea, ci mai mult, în calitate de președinte al Uniunii Președinților Consiliilor Județene. Adică, el acolo nu reprezintă un județ, ci toate cele patruzeci și două de județe. Ce s-o mai lungim, Oprișan, încoronat „tata baronilor”, va bate cu pumnul în masa ședințelor lui Dragnea ori de câte ori va pofti.  Diferența față de perioada în care baronii dictau deciziile centrale este că nu mai merg în haită, să intimideze liderii de la centru, ci îl trimit pe cel mai clonțos dintre ei.

Mare ipocrizie la acest partid supra-numit ”social-democrat”! Nici nu apucase ieri Dragnea să condamne mineriadele și același Oprișan a sărit să le ia apărarea inocenților purtători de căști și bâte, justificând masacrul din Piața Universității, așa cum o fac îndeobște toți dictatorii – ”la violență se răspunde cu violență”.

Dar Dragnea însuși este un monument de duplicitate. ”Ales” președinte pe o listă unde nu se găsea decât numele lui, a condamnat ieri solemn la Sala Palatului comunismul, acea orânduire care ne-a dat ”mult iubitul conducător”, candidat unic la toate Congresele PCR.

Tot ”reformistul” Dragnea ne avertiza, cu câteva zile înainte de Congres, că s-a terminat cu ”listele” care circulau în ziua votului, rod al negocierilor de culise între șmecherii partidului. Aiurea! Tânărul Sturzu, șeful TSD, a publicat chiar pe pagina lui de facebook poze cu delegați care studiau meticuloși liste cu indicații despre cine trebuie să iasă și cine nu trebuie. Așa a început prima zi de reformă a lui Dragnea în PSD.

Partidul s-a specializat de foarte multă vreme în propaganda de tipul ”una vorbim, alta fumăm”. Prin februarie, PSD a votat în noul statut suspendarea din funcție a celor urmăriți penal sau cu condamnări. Prevederea statutară a rămas în picoare până când Ponta și Dragnea au fost vizați de ea. După care, evident, nu s-au suspendat ei din funcții, ci s-a suspendat statutul, spre mulțumirea puzderiei șefilor penali din PSD.

Așa au început toate lucrurile bune în PSD. Cu declarații, cu cenușă în cap, cu temenele în fața alegătorilor, dar s-au înglodat repede în înțelepciunea populară ”lupul își schimbă părul, dar năravul, ba”. Din acest motiv nu mai crede nimeni în promisiunile PSD că se va schimba, ca va fi altfel, că va intra în modernitate.

Jalnice spectacole de păcălire a publicului a mai oferit partidul lui Iliescu în ultimii zece ani. Singura grijă a lor a fost să aleagă un ”băiat” mai spălat, care e capabil să joace cât mai convingător un rol. Că s-a numit Năstase, Geoană, Ponta și, acum, Dragnea, acest om n-a fost decât o marionetă trasă de ațe de fantomele comunismului târziu, bine înrădăcinate în fibra formațiunii care își zice de stânga.

Dragnea a promis ieri votul prin corespondență pentru binele alegătorilor din Diaspora. Cât de generos, cât spirit de sacrificiu al permanentului învins la alegeri de Diaspora! Cine să-l mai creadă pe acest ”băiat simplu din Teleorman”, cum îl ”branduiesc” făcătorii de imagine, punându-l să-și țină talpa de la pantof în mână?

Mâine, același Dragnea, care a condamnat plin de emoție ieri comunismul, ne va spune că nu e nevoie să exagerăm în privința victimelor dictaturii lui Ceaușescu, că PCR a făcut și lucruri bune pentru România, că oamenii primeau butelii și casă, chiar dacă li se băga călușul în gură și stăteau la cozi de la trei dimineața.

Reforma PSD – un uriaș CHIX!

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.