Ministrul Justiţiei, Alina Gorghiu, a avut, marţi, o întâlnire cu membrii Ligii parlamentare de prietenie a Japoniei cu România în care s-a discutat, printre altele, despre criza umanitară declanşată de agresiunea rusă împotriva Ucrainei.
"De la Tokyo: ieri (marţi - n.r.) m-am întâlnit cu membrii Ligii parlamentare de prietenie a Japoniei cu România. Ca senator, mă bucur să ştiu că avem un refresh al cooperării parlamentare româno-japoneze. Asta înseamnă parteneriatul strategic între România şi Japonia. Cooperare strânsă pe toate palierele. Îl aştept pe preşedintele ligii de prietenie, Ichiro Aisawa, din nou la Bucureşti cât de curând", a scris, miercuri, Alina Gorghiu, pe pagina sa de Facebook.
Potrivit ministrului, în cadrul întâlnirii au fost discutate, printre altele, teme precum criza umanitară declanşată de agresiunea rusă împotriva Ucrainei.
"Am discutat despre proiectele economice, despre criza umanitară declanşată de agresiunea rusă împotriva Ucrainei şi despre eforturile japonezilor de a da o mână de ajutor Ucrainei, dar şi Republicii Moldova. În cadrul Platformei de Sprijin pentru Republica Moldova, Japonia a acordat 12 milioane de dolari Republicii Moldova. Continuăm colaborarea şi în domeniul combaterii dezinformării şi propagandei, mai ales în acest context geopolitic dificil", arată Alina Gorghiu.
Alina Gorghiu - întâlnire cu membrii Ligii parlamentare de prietenie a Japoniei cu România
Explorează subiectul
București
9°C
Articole Similare

1.867
România are o fereastră istorică pe piața energiei: Nu a mai fost așa ceva de la aderarea la Uniunea Europeană. Suntem complici la propria irelevanță
1.867

1.768
PSD atacă din interior Guvernul Bolojan: ministru din Cabinet denunță „orgoliile și blocajele”
1.768

2.576
Ponta intervine pe tema vizitei lui Trump în China: Nicușor Dan când iese din închisoarea asta mioapă
2.576

3.972
VIDEO Grindeanu cere soluția radicală: „Reformă înseamnă comasări de UAT-uri. Până atunci, vorbim de o bucurie bolnavă a unora de a concedia oamenii”
3.972

1.024
Ciucu vrea reformă în PNL București și o echipă „în aceeași linie”. Ce spune despre relația cu Nicușor Dan
1.024

1.122
Lider PSD: „Cu guvernarea e ca la hora mare, dar vine USR şi fură mireasa”
1.122

113
VIDEO Deputata AUR Ramona Ioana Bruynseels atrage atenția asupra capacității reale de adăpostire a populației în caz de urgență
113

4.150
VIDEO Grindeanu îi reproșează lui Bolojan o greșeală care a stricat apele în Coaliție: „Un prim-ministru responsabil trebuie să ţină cont...”
4.150

12.692
Filialele PSD care au decis că nu-l mai vor premier pe Ilie Bolojan. Rezultatul consultării a fost anunțat președintelui partidului
12.692

1.752
Rareș Bogdan vine cu lămuriri după ce a votat înăsprirea regulilor privind migrația în UE: Este exact ce își doresc cetățenii Uniunii
1.752

79
Dezbatere la Cotroceni despre adicțiile la copii și adolescenți. Participă și Mirabela Grădinaru
79

1.525
Grindeanu atacă lipsa de transparență din coaliție: „Nu-mi place să aflu pe surse”. Liderul PSD reclamă că nu este informat despre un program de miliarde
1.525

1.426
Ciprian Ciucu amenință că PNL nu mai face niciodată coaliție cu PSD dacă social-democrații ies de la guvernare: Grindeanu să revină la masa discuțiilor
1.426
















Comentează