Alina Gorghiu nu se sperie de ieșirile la pensie pe bandă rulantă ale magistraților. Este doar îgrijorată

Autor: Alice Draghici

Publicat: 02-11-2023

Actualizat: 02-11-2023

Article thumbnail

Sursă foto: stiripesurse.ro

Ieşirile la pensie din magistratură din ultimele luni sunt „îngrijorătoare", dar nu în maniera „de a speria", a susţinut, joi, ministrul Justiţiei, Alina Gorghiu, care a informat că, la începutul anului 2024, vor intra în sistem 700 de noi judecători şi procurori.

„Au fost câteva luni foarte complicate pentru sistem, dar vacuumul din instanţe şi din Parchete nu este generat de ultimele luni.

Au fost doi ani, din păcate, în care nu am avut examen, nu s-a putut da examen la Institutul Naţional al Magistraturii din motive pe care le ştiţi - o lege a Parlamentului care a fost declarată neconstituţională. Ca atare, intrări în sistemul judiciar nu au fost în acea perioadă, motiv pentru care prejudiciul referitor la resursa umană de acolo ni se trage.

Vreau să vă informez că, la începutul anului 2024, când se vor fi finalizat examenele, vom avea aproape 700 de magistraţi noi în sistem. Sunt o parte la INM, o parte din cei care sunt de profesii juridice cu vechime 5 ani, care au acceptat să dea examenul pentru a intra în magistratură", a explicat Gorghiu, într-o conferinţă de presă, la Palatul Victoria, potrivit agerpres.

Ea a adăugat că va fi o „infuzie" de cadre noi în sistemul de justiţie, având în vedere că deficitul este „destul de mare".

„Ieşirile la pensie din ultimele luni sunt îngrijorătoare, dar nu în maniera în care trebuie să ne speriem. A fost un dialog foarte bun, i-aş spune, constructiv cu toţi şefii din sistem şi mesajul pe care l-au transmis a fost unul corect.

Gorghiu: Voi regla această situație

Important e să beneficiem de resursă umană de calitate şi să găsim soluţii pentru a nu arunca în fiecare zi o altă anatemă pe sistemul de justiţie din România.

De aceea, eu, în ieşirile mele publice, în comunicarea pe care o am cu sistemul încerc să-mi păstrez echilibrul, chiar dacă de multe ori, vedeţi, e destul de facil să spui: "Vai, ei sunt specialii, ei sunt cei care beneficiază de salarii mai mari". E firesc să am grijă ca această presiune pe sistemul de justiţie să nu fie la cote alarmante. Dar, vom regla această situaţie", a afirmat ministrul.

În opinia sa, într-un an sau doi, nu va mai exista această problemă în sistemul de justiţie.

„Eu vă spun că într-un an, doi, sistemul de justiţie nu va mai avea această problemă, sigur, cu o legislaţie predictibilă şi să ne ţinem de cuvânt şi să nu încercăm să-i speriem prin modificări peste noapte sau modificări care să fie în dezacord cu garanţiile constituţionale pe care le au", a transmis Alina Gorghiu.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri