Membrii Parlamentului European dezbat miercuri, în prezența premierului Viorica Dăncilă, situația statului de drept din România dar și evoluția țării noastre în contextul protestelor violente din 10 august, la două zile distanță după ce, în cadrul Comisiei pentru libertăți civile, justiție și afaceri interne a legislativul european, Frans Timmermans, prim-vicepreședintele Comisiei Europene, a avertizat Guvernul României cu chemarea în fața Curții de Justiție a Uniunii Europene în cazul unor încălcări grave ale valorilor fundamentale.
În acest context, senatorul PNL Alina Gorghiu susține că „s-a ajuns la o veritabilă ruptură între București și Bruxelles, iar vina aparține în întregime PSD și actualei majorități”. Escaladarea acestei stări de fapt trebuie să înceteze, subliniază Gorghiu, susținând că răspunderea deplină aparține astăzi premierului Dăncilă.
„Ziua Z! Viorica Dăncilă vorbește în PE! Va răspunde pe loc, fără hârtii, fără copiuțe la întrebări extrem de serioase. Deci vor pune oamenii ăia întrebări retorice, că altfel vor rămâne fără răspuns... Serios vorbind, teza falsă privind lipsa de informare a forurilor europene despre ce se întâmplă în România și pe care a pedalat până în prezent PSD trebuie să fie aruncată la gunoi.
Cătălin Ivan, atac neașteptat la adresa lui Frans Timmermans: Prezintă doar o parte a adevărului
Concret, lucrurile sunt însă mult mai grave. S-a ajuns la o veritabilă ruptură între București și Bruxelles, iar vina aparține în întregime PSD și actualei majorități.
Retorica anti-UE a guvernanților, cuvinte vituperante la adresa oficialilor europeni, criza generalizată și permanentă generată între instituțiile statului, impresia extrem de negativă lăsată în toată Europa, sunt acțiuni care poartă semnătura de necontestat a PSD. Și dacă ele nu vor înceta, această ruptură între CE și PE, pe de-o parte, și guvernul României, de cealaltă parte, va persista.
Pentru că una este un dialog aspru, dar constructiv, și total opus să se rupă dialogul. Îngrijorarea este îndreptățită, din moment ce niciun român de bun-simț nu poate să nu dea dreptate partenerilor europeni când dovezile sunt clare: proiectele puterii - nerealizate, incompetența evidentă a decidenților politici și guvernanților, decizii controversate pentru aservirea politică a justiției, atac permanent la presa incomodă, pași tot mai apăsați pentru instaurarea unui regim autocrat.
Așadar, astăzi, la Strasbourg, escaladarea acestei stări de fapt trebuie să înceteze și să se revină la parcursul european al României, indiferent de regresul înregistrat în ultimii doi ani. Iar răspunderea deplină aparține premierului Dăncilă. Bineînțeles că un alt semnal puternic de atitudine schimbată, la pozitiv, și deschidere către dialog a puterii de la București este și emiterea Ordonanței de urgență a Guvernului prin care să amâne intrarea în vigoare a legilor din pachetul pe justiție, astfel încât să se poată asigura corelarea textelor cu recomandările Comisiei de la Veneția din raportul definitiv.
Între timp, PNL va da dovadă și de această dată de maturitate politică și va promova ideea renunțării la rezoluția referitoare la România, dar solicită ferm majorității să înceteze de urgență discursul politic anti–european, să-și asume greșelile pe care le-a făcut până acum și să prezinte garanții puternice că renunță la vulnerabilizarea țării la toate capitolele.
Concluzia e una: nu poți spune ceva la Strasbourg și să faci altceva în România!!!”, scrie Gorghiu pe Facebook.
Comentează