Copreședintele PNL Alina Gorghiu a declarat marți că OUG privind interceptările este o soluție temporară și rezonabilă, nefiind surprinsă de reacțiile la unison ale lui Tăriceanu, Băsescu și Ponta, explicând că „unora în România interceptările încă le produc emoţii, transpiraţii reci”.
„Mare parte din discuţia pe tema acestei decizii a Curţii Constituţionale şi pe tema Ordonanţei de Urgenţă are din păcate loc într-o cheie electorală, pentru că majoritatea celor care s-au pripit să sară să comenteze nu fac altceva decât să vâneze voturi şi nu vizează din păcate un stat de drept mai funcţional şi mai viabil ca până acum. Consider că soluția găsită, cea a OUG (...), este doar una provizorie și este rezonabilă exclusiv pentru o perioadă de timp scurtă, până când Parlamentul va legifera”, a declarat Alina Gorghiu la Rfi.
Copreședintele PNL a susținut că există politicieni care sprijină decizia CCR, sperând ca aceasta să ducă la o încetinire a luptei anticorupție.
„Ce nu mi-aş dori să mai văd pe viitor este genul de politician care apără decizia Curţii Constituţionale, dar nu pentru că ea sporeşte transparenţa şi democraţia, ci pentru că au sperat aceşti politicieni foarte vocali în ultimele zile ca lupta anticorupţie să încetinească. Reacţiile lor sunt însă previzibile, pentru că sunt cei care în mod curent atacă magistraţii, cei care fac eforturi să decredibilizeze justiţia, nu ştiu dacă pentru că se simt vulnerabili sau nu, nu m-am lămurit care este cauza, însă n-am fost deloc surprinsă să-i văd uniţi în simţiri şi în reacţii pe domnii Tăriceanu, Băsescu, Ponta, de exemplu (...). Unora în România interceptările încă le produc emoţii, transpiraţii reci”, a conchis Alina Gorghiu.
Comentează