Premium
Politologul Alina Mungiu-Pippidi descifrează ițele, în cel mai recent editorial pentru România Curată, a două evenimente ce au avut loc chiar în plină desfășurare a președinției române a Consiliului UE: Traian Băsescu este suspectat de CNSAS de colaborare cu fosta Securitate și procuratura militară a găsit și ea vinovatul pentru cei o mie de morți la Revoluție în persoana lui Ion Iliescu.
„Sărbătorim într-un fel foarte românesc președinția românească a UE, care se apropie de final și în care și Guvernul s-a descurcat onorabil, și a ieșit decent și întâlnirea de la Sibiu a șefilor de state europeni – chiar dacă devenită inutilă din cauze foarte europene, Brexit și diviziuni interne.
CNSAS a dibuit în sfîrșit un candidat care a colaborat cu Securitatea, după ce ani de zile nu ajungea nici să îi mai verifice (le-am tot scris cereri în acest sens). E vorba de Traian Băsescu.
Fără să intru pe fondul problemei, că nu cred că se duceau în instanță dacă nu aveau dovezi, aș vrea să întreb și eu ce dovedește asta, după ani în care Băsescu a fost demascat la diverse televiziuni, a făcut corupția problemă de securitate națională și cu ocazia asta a pus serviciile secrete și mai abitir deasupra legii și a creat un DNA care strălucea în rapoartele MCV în același timp în care rețeaua lui Cocoș captura toate rentele, cu binecuvântarea SRI? Îmi pare rău să o spun, dar dovedește numai că adevărul despre oamenii cu putere din România poate fi aflat numai după ce nu ne mai folosește ca să ne apărăm de efectele lor nocive. Băsescu o să intre în istorie ca o Elizabeta a Angliei, ca să folosesc comparația lui Andrei Cornea, că trupa lui de laudaci oricum nu se uită la fapte și după ce au țipat 15 ani că Antena 3 îl calomniază doar nu o să își schimbe ei părerea numai pentru că a reieșit că nu era așa. Nu contează că toate prejudiciile recuperate de DNA sub Băsescu sunt sub valoarea unui tun mai serios al lui Cocoș-Udrea, deja e istorie scrisă în MCV că anticorupția sub Băsescu a fost succes mare, iar Udrea nu e de fel pomenită, că, la fel ca SRI, nu face parte dintre benchmarkurile de urmărit.
Procuratura militară a găsit și ea vinovatul pentru cei o mie de morți la Revoluție, este Ion Iliescu, și dă a înțelege că acest lucru nu putea fi spus mai devreme din cauză de presiuni. Trec peste faptul că totuși unii l-au spus și l-au tot spus, ca și ”Băsescu securist”, ”Iliescu terorist” a fost slogan de pancartă multă vreme. Și, la fel ca și la Băsescu, cine era cu el a considerat asta culmea calomniei și s-a consolidat în credința că i se face o nedreptate așa de mare încît nu mai contează ce zice procuratura astăzi. Iar pentru cine a tot luptat cu el, din tabăra noastră, iarăși nu contează, că noi am tot scris despre el în termeni mai drastici ca procuratura, dar cînd era în putere și la putere, nu cînd a ajuns la spital și numărîndu-și zilele. Poate numai Tismăneanu să scrie un update la cartea de spălare a imaginii lui Iliescu, tradusă și distribuită pe bani publici prin ambasadele României sub cea de a treia președinție iliesciană – cînd Alin Giurgiu era băgat de PSD la pușcărie pentru privatizări și alte asemenea. Dar mă îndoiesc.
Pe scurt, adevărul tardiv și parțial nu mai servește nimănui la nimic după ce țara s-a împărțit în tabere și nimeni nu mai vrea să îl știe, că așa sunt oamenii, se apără de orice dovezi că nu au avut dreptate. Nu ați făcut decît să-i informați pe europenii care ne-au vizitat că din cei doi mai longevivi președinți ai României democratice de după 1989, unul a fost un mincinos și un criminal, iar celălalt un mincinos și un securist. Douăzeci de ani din treizeci. Ce să zic, se puteau lipsi și ei, și noi de revelațiile astea în anul 2019. Adevărul servește cînd o națiune e încă tînără și deschisă la minte și se poate construi cu ajutorul lui o tabără a obiectivității și a dreptății. Cei treizeci de ani de la Revoluție ne-au dus însă tot mai departe de acest ideal și acest pas suplimentar, ca și aceia din titlurile cărților prezidențiale, duce tot în aceeași fundătură, nicăieri altundeva”, scrie Pippidi.
