Alina Mungiu Pippidi face zob evenimentul din Piața Victoriei: Mitingul PSD, comparat cu Cântarea României din perioada regimului comunist

Autor: Alexandra Cruceru, Redactor

Publicat: 13-06-2018

Actualizat: 13-06-2018

Article thumbnail

Sursă foto: jurnalistii.ro

Politologul Alina Mungiu Pippidi comentează pe blogul personal mitingul PSD împotriva abuzurilor, care a avut loc sâmbătă seară în Piața Victoriei.

„Înainte de anul 1989 exista un mare program de cîntat patria și partidul, numit Cîntarea României. Ideea lui era largă și generoasă, fiind organizat de la nivelul cel mai de jos, popular, pînă pe scenele de la Ateneu, anume că tot românul este, în fond, artist. Numai că nici un regim pînă la comuniști nu i-a dat ocazia democratică să se desfășoare. În fond, știți și cei tineri cam cum e un asemenea program de kitsch artistic, azi se cheamă Românii au talent. Ei, atunci era cu participare obligatorie- dar te alegeai cu ceva, indiscutabil. Presa de stat și de partid muncea de zor la mobilizare – anticomuniștii feroci de mai tîrziu, gen Lucia Hossu Longin, erau în frunte, desigur – și de bine, de rău, se strîngeau sălile pline și audiențele. Nu se compara însă cu cenacul Flacăra sau Galele Amfiteatru, unde aceleași elemente patriotice erau date pe mîna unor profesioniști, nu propagandiști, cu urmarea a mai puține limbi directe la Ceaușescu, dar real entuziasm.

Titus Corlățean dezvăluie DETALII de CULISE despre discuția cu reprezentanții Comisiei de la Veneția

Cam asta mi-a amintit și mitingul PSD, unde s-a cheltuit o avere pe mîna unor maeștri de ceremonii care sunt demni de Cîntarea României, și nu ar putea fi promovați la cenancul Flacăra.”, scrie Mungiu.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri