Alpin Film Festival se deschide cu un documentar norvegian; Printre invitaţi - sportivii de la Tăşuleasa

Autor: Cătălin Lupășteanu

Publicat: 17-09-2024

Actualizat: 17-09-2024

Article thumbnail

Sursă foto: stiripesurse.ro

Cea de-a 9-a ediţie a Alpin Film Festival debutează, marţi seara, la Centrul Cultural Reduta Braşov, cu proiecţia documentarului norvegian "A new kind of wildernss", în programul de evenimentului figurând 41 de proiecţii de filme, precum şi expoziţii, dezbateri, activităţi şi ateliere dedicate muntelui, potrivit Agerpres.

Primăria Braşov cofinanţează acest eveniment cu suma de 111.500 lei.

"A noua ediţie vine cu o agendă încărcată de evenimente. Nu doar sălile de cinema vor fi pline, vom avea expoziţii, vom avea muzică montană, vom avea discuţii, dezbateri, vom avea echipa care a ajuns pe Everest anul acesta. Toate acestea fac parte din cel mai important eveniment de cultură montană, iar Braşovul este şi trebuie să rămână cel mai important centru de sporturi montane din România. Mă bucur că avem foarte mulţi invitaţi de marcă şi îi invit pe toţi braşovenii să se bucure şi să guste un pic din toate aromele pe care le are de oferit acest festival", a declarat primarul în funcţie Allen Coliban, într-o conferinţă de presă.

Directorul Festivalului, Dan Burlac, a prezentat, la rândul său, câteva dintre punctele de actracţie din program.

"Şi la această ediţie puteţi găsi filme extraordinare. Deschidem festivalul cu filmul 'A new kind of wildernss', care a câştigat premiul juriului la Sundance, unul dintre cele mai mari festivaluri din lume, la Reduta, astăzi la ora 19.00, şi închidem festivalul cu filmul 'Full circle', care a câştigat Banff, cel mai mare festival de film de munte din lume. Sâmbătă dimineaţa, de la ora 11,00, la Reduta, vă aşteptăm la 'Cireşarii'. Am reuşit să aducem o copie restaurată. Am găsit şi cireşari, oameni care au jucat în acel film, ceea ce mi se pare extraordinar. Este un eveniment complex, sunt 41 de proiecţii. Pe lângă competiţia internaţională, avem o competiţie românească de filme, cu un film care e foarte aşteptat şi a cărui premieră va fi la noi 'Apa şi talpa', despre gaşca nebună de la Tăşuleasa, acei sportivi care au alergat toată Via Transilvanica, un film extraordinar făcut de Mircea Gherase. Toate filmele pe care le avem sunt deosebite şi cei care vor veni se pot bucura de ele la Cinema Modern şi la Reduta", a precizat Dan Burlac.

Printre evenimentele conexe ale festivalului de film documentar - care are două competiţii, cea românescă şi cea internaţională - se numără o întâlnire cu unul dintre cei mai cunoscuţi alpinişti de ascensiuni de iarnă, spaniolul Alex Txikon, şi o expoziţie de fotografie a unuia dintre cei mai celebraţi artişti în domeniu, Jim Herrington, în vârstă de 85 de ani.

"Ca element de noutate, anul acesta am adus în Piaţa Sfatului, una din cele mai premiate expoziţii din lume de fotografie, 'The Climber', a unuia dintre cei mai importanţi fotografi, Jim Herrington, care este prezent la Braşov. Ca să vă daţi seama de dimensiunea acestei expoziţii, ea vine de la Bilbao, de la Muzeul Peggy Guggenheim. Avem cu cei de la Forona, în zona pietonală din parc, Fauna, o expoziţie foto extraordinară, iar la Apollonia avem expoziţia artistului braşovean Dorin Creţu, care expune în oraşul natal după 40 de ani", a adăugat Dan Burlac.

Accesul la toate evenimentele şi activităţile din cadrul Alpin Film Festival 2024 este gratuit, iar participarea l proiecţii se face în baza unor rezervări ce pot fi efectuate prin intermediul platformei Eventbook, programul complet fiind disponibil pe site-ul festivalului.

Manifestările care vor avea loc până la sfârşitul acestei săptămâni se vor desfăşura, în premieră la ediţia în acest an, şi în oraşele Predeal şi Râşnov.

Alpin Film Festival 2024 este un proiect finanţat de Primăria municipiului Braşov şi Consiliul Judeţean Braşov.

Lansat în 2015, Alpin Film Festival promovează cultura montană în toate formele ei: film, literatură şi fotografie. Pe lângă proiecţiile de film, festivalul include şi lansări de carte, expoziţii de fotografie şi conferinţe cu invitaţi speciali, printre care sportivi de elită, exploratori, scriitori şi cineaşti pasionaţi de munte. În plus, Alpin Film Festival este un loc de întâlnire pentru comunitatea montană din România, promovând valorile legate de protejarea mediului, respectul pentru natură şi spiritul de aventură.

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri