Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Alunecare de teren de proporții în Norvegia: peste 150 de persoane au fost evacuate

adn.com
alunecări de teren, Alaska

Peste 150 de persoane au fost evacuate şi cel puţin cinci rănite după ce o alunecare masivă de teren şi noroi s-a produs miercuri dimineaţă în localitatea Ask, din sudul Norvegiei, avariind mai multe clădiri, au precizat poliţia şi presa locală, potrivit DPA, informează AGERPRES.

''Sunt multe case în regiunea afectată'', le-a declarat reporterilor Roger Pettersen, conducătorul acţiunii de intervenţie a poliţiei.

Pettersen a spus că nu se cunosc deocamdată detalii despre eventuale persoane dispărute şi că nu poate oferi informaţii suplimentare în ceea ce priveşte persoanele rănite.

''Condiţiile sunt dificile. Este întuneric, iar vremea este nefavorabilă'', a spus acesta, dar când se va face mai multă lumină va deveni mai uşor.

Corpul de Control al prim-ministrului a descoperit nereguli grave la Autoritatea de Reglementare a Operaţiunilor Petroliere Offshore la Marea Neagră

Pettersen a mai precizat că au fost mobilizate toate resursele disponibile, inclusiv elicoptere. Echipele de intervenţie au fost trimise la faţa locului pentru a ajuta oamenii să evacueze zona.

Oamenii evacuaţi au fost îndrumaţi către un hotel din apropiere, unde vor fi înregistraţi şi vor primi asistenţă, a spus Pettersen.

Poliţia, care a fost alertată referitor la producerea alunecării de teren în jurul orei 4:00 a.m. (03:00 GMT), a declanşat o amplă operaţiune de salvare la care participă, printre altele, echipaje din forţele de ordine, serviciile de urgenţă şi Crucea Roşie.

Ask este centrul administrativ al municipalităţii Gjerdrum, situate la o distanţă de circa 40 de kilometri nord-vest de Oslo.

La locul producerii incidentului au sosit de asemenea geologi.

Monica Maeland, ministru al Justiţiei şi Securităţii Publice, a spus că monitorizează situaţia.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.