Alunecări de teren la Berbeşti şi Muereasca, în urma ploilor abundente

Autor: Cătălin Lupășteanu

Publicat: 20-01-2023

Actualizat: 20-01-2023

Article thumbnail

Sursă foto: News.ro

"La dispeceratul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă General Magheru al judeţului Vâlcea s-au primit două notificări privind producerea unei alunecări de teren şi a unei tasări a platformei drumului, ambele pricinuite de precipitaţiile abundente din ultima perioadă, după cum urmează: în localitatea Berbeşti, Satul Nou, s-a produs o alunecare de teren, în apropierea unei gospodării; în localitatea Muereasca, sat Gura Văii, pe DJ 658, s-a produs o tasare a platformei drumului de acces către Mânăstirea Frăsinei, pe o lungime de 40-45 metri. Evenimentul s-a produs pe sensul de mers Mănăstirea Frăsinei - Gura Văii", a precizat purtătorul de cuvânt al ISU Vâlcea, Octavian Fulger.

Tasarea pe drumul judeţean către Mănăstirea Frăsinei a avut loc în satul Gura Văii din Muereasca, pe o distanţă de circa 45 de metri, pe sensul dinspre mănăstire spre sat, în zonă urmând a fi instituite restricţii de acces pentru maşinile de mare tonaj precum şi restricţii de viteză.

O comisie formată din reprezentanţi ai Primăriei Berbeşti, ai ISU Vâlcea şi Prefecturii Vâlcea s-a deplasat la Berbeşti pentru constatarea şi analizarea situaţiei din teren, urmând să stabilească dacă se impune evacuarea familiei afectate de alunecarea de teren.

Referitor la situaţia tasării drumului spre Mănăstirea Frăsinei, reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Vâlcea au informat, vineri, că partea carosabilă a DJ658 s-a tasat şi s-a deplasat la kilometrul 12+250 metri, în localitatea Muereasca, devenind impracticabilă pe sensul dinspre Mănăstirea Frăsinei.

În acest context, pe sectorul de drum judeţean afectată de precipitaţii se va institui restricţie de tonaj, se va limita viteza la 30 de kilometri pe oră şi se vor monta indicatoare de drum cu denivelări şi prioritate precum şi balize reflectorizante.
Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri