Un bărbat de 63 de ani a fost reținut de polițiști, luni, 15 septembrie, după ce a provocat un incendiu de vegetație pe un teren extravilan dintre București și comuna Chiajna (Ilfov), pe care l-a părăsit fără să îl stingă.
Potrivit Poliției Capitalei, incendiul a avut loc pe 28 august 2025, în jurul orei 15.00, pe terenul ce face legătura între strada Piscul Crăsani din București și comuna Chiajna. Flăcările s-au extins pe aproximativ 25 de hectare, distrugând complet un autoturism și o anexă aflată pe terenul respectiv.
„Din datele și probele administrate în cauză, a rezultat presupunerea rezonabilă că un bărbat, în vârstă de 63 de ani, în mod intenționat, ar fi provocat distrugeri prin incendiere la nivelul vegetației uscate, după care ar fi părăsit locul fără a-l lichida”, au transmis autoritățile.
Surse judiciare susțin că bărbatul le-ar fi spus anchetatorilor că a recurs la acest gest din cauza alergiei la ambrozie.
În cadrul anchetei, luni dimineață, polițiștii au pus în executare un mandat de percheziție domiciliară, fiind ridicate mai multe bunuri de interes pentru dosar. Totodată, a fost pus în aplicare și un mandat de aducere, iar suspectul a fost condus la audieri.
„În baza probatoriului administrat, acesta a fost reținut pentru 24 de ore. Ulterior, a fost prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 6, procurorul de caz formulând propunerea de luare a măsurii arestului la domiciliu”, a precizat Poliția Capitalei.
Cercetările sunt continuate de polițiștii Secției 21, sub supravegherea procurorilor de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 6, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de distrugere prin incendiere.































Comentează