'Am fost pe Lună'-NASA respinge teoria conspirației promovată de Kim Kardashian

Autor: Anca Flondor

Publicat: 31-10-2025 15:02

Actualizat: 31-10-2025 15:14

Article thumbnail

Sursă foto: Captură YT

NASA îi răspunde lui Kim Kardashian, după ce vedeta a susținut că omul nu ar fi ajuns pe lună în 1969. Afirmațiile au fost făcute în cel mai nou episod al serialului „The Kardashians”.

La doar câteva ore, administratorul interimar al NASA, Sean Duffy, i-a răspuns lui Kim Kardashian, potrivit The Guardian. Acesta spune că aselenizarea din 1969 aa avut loc.

„Da, am mai fost pe Lună… de șase ori!”, a scris Sean Duffy, pe X.

Oficialul NASA a mai spus că SUA au câștigat cursa spațială înainte și o vor face din nou, sub conducerea președintelui Donald Trump, prin programul Artemis.

„Nu a existat niciun moment înfricoșător, pentru că nu s-a întâmplat”

În scena din serialul „The Kardashians”, americanca discută cu actrița Sarah Paulson.

„Îți trimit un milion de articole cu Buzz Aldrin și celălalt”, spune Kardashian.

Apoi citește un articol despre Buzz Aldrin, astronautul care a devenit a doua persoană, după Neil Armstrong, care a pășit pe Lună. Acesta a povestit care a fost cel mai înfricoșător moment al expediției, dar vedeta spune că nu crede un cuvânt.

„Nu a existat niciun moment înfricoșător, pentru că nu s-a întâmplat. Ar fi putut fi înfricoșător, dar nu a fost, pentru că nu s-a întâmplat. Mă concentrez tot timpul pe conspirații.

Cred că a fost falsă (n.r. aselenizarea). Am văzut câteva videoclipuri cu Buzz Aldrin vorbind despre cum nu s-a întâmplat. Acum spune asta tot timpul, în interviuri. Poate ar trebui să-l găsim pe Buzz Aldrin”, a fost concluzi lui Kim.

Kardashian i-a spus imediat lui Sean Duffy tot pe X și a cerut să afle informații despre cometa 3I/ATLAS.

„Stai… ce se întâmplă cu 3I Atlas?!?!!!!!!!?????” a scris ea.

„Observațiile actuale ale NASA arată că aceasta este a treia cometă interstelară care trece prin sistemul nostru solar. Nu sunt extratereștri. Nu există nicio amenințare pentru viața de pe Pământ. 3 = a treia I = interstelară, adică din afara sistemului nostru solar ATLAS = descoperită de echipa noastră Asteroid Terrestrial-Impact Last Alert System (ATLAS)”, i-a transmis șeful NASA.

Duffy a invitat-o pe Kim Kardashian la lansarea Artemis de la Centrul Spațial Kennedy, după ce a precizat că „îmi place entuziasmul ei”.

Nu este pentru prima dată când aselenizarea a fost pusă la îndoială.

Potrivit Institutului de Fizică din Marea Britanie, „fiecare argument care susține că NASA a falsificat aselenizările a fost discreditat”.

Teorii privind falsificarea aselenizării în programul Apollo

Unele persoane și grupuri acuză NASA și alte organizații implicate în programul Apollo de falsificarea misiunilor de aselenizare. Acuzațiile de fals cuprind printre altele următoarele afirmații:

  • Cosmonauții programului Apollo nu au ajuns pe Lună niciodată.

  • NASA a recurs la fabricarea, distrugerea și modificarea dovezilor (fotografii, înregistrări, eșantioane de rocă) pentru a face publicul să creadă că aselenizările au avut loc în realitate.

  • NASA și alții continuă și azi această conspirație.

Marea majoritate a oamenilor de știință susțin că aceste acuzații sunt neîntemeiate. De asemenea sondajele de opinie arată că și în rândurile publicului general există foarte puțini susținători ai acestor acuzații, sondajele arătând că în SUA doar 6%-28% din populație crede că aselenizările au fost trucate, în timp ce restul cred că misiunile NASA au fost reale sau au răspuns că „Nu știu.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri