DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play Windows Phone Store
CELE MAI NOI ȘTIRI ȘI ALERTE BREAKING NEWS: ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Am văzut un meci rău făcut de ambele echipe, spune antrenorul CS Universitatea Craiova

content.thecoachingmanual.com/
Antrenor de fotbal

Antrenorul CS Universitatea Craiova, Marinos Ouzounidis, şi-a criticat jucătorii după remiza, scor 0-0, înregistrată cu CFR Cluj, potrivit news.ro.

"Eu am văzut un meci rău făcut de ambele echipe. Poate am avut şanse de a marca, dar aştept mai mult de la echipa mea. În special în repriza a doua, am comis multe greşeli.

În prima repriză, am avut posesia, am încercat să construim. CFR este o echipă cu experienţă, au 5-6 jucători cu profil defensiv şi trebuia să ţinem de minge, să avem mai multă răbdare.

Ideea nu este numai să ai mingea, ci şi să joci vertical. În astfel de situaţii am comis greşeli. Am jucat mult la centrul terenului, unde este foarte periculos să fii prins pe contraatac.

Ei ştiu cum să se apere, cum să plece pe contraatac şi cum să fragmenteze jocul. Dacă vrem să fim pe locul I sau pe locul 2 trebuie să credem mai mult, asta le-am spus jucătorilor.

Citește și: 'Fă... ce le zic eu?'/'...mă, jegule nesimţit' -Dialogul CULT dintre iubitul Ioanei Băsescu, devenit INFORMATOR DNA și fiica fostului președinte, reținut de CAB

Nu sunt neapărat nemulţumit de performanţa noastră, nu sunt nemulţumit de scor, dar aştept mai mult. Aştept să creadă mai mult, să încerce mai mult, chiar dacă riscă să piardă, ştiu că pot mai mult.

Vom lucra la asta, la mentalitate în special, dar pas cu pas. Nu putem să schimbăm totul imediat. Ştiu că putem juca mai bine. Cred că am avem jucători buni, avem echipă bună şi putem să arătăm mai bine", a declarat Ouzounidis, la microfonul televiziunilor care transmit Liga I.

Formaţia CFR Cluj a remizat, duminică seară, în deplasare, scor 0-0, cu echipa Universitatea Craiova, în etapa a XXX-a, ultima a sezonului regulat al Ligii I. Clujenii încheie sezonul regulat pe locul doi în clasament, iar oltenii termină pe poziţia a treia.

Clasament: 1. FCSB - 65 de puncte, 2. CFR Cluj - 64, 3. Universitatea Craiova - 58, 4. Sepsi Sfântu Gheorghe - 45, 5. Academica Clinceni - 44, 6. FC Botoşani - 42, 7. FC Argeş - 40, 8. Chindia Târgovişte - 39, 9. - Astra Giurgiu - 38, 10.  UTA - 37, 11. FC Voluntari - 32, 12. FC Viitorul - 31, 13. Gaz Metan Mediaş - 30, 14. Dinamo - 27, 15. FC Hermannstadt - 26, 16. Poli Iaşi - 22.

Clasamentul valabil pentru play-off (după înjumătăţirea punctelor) este următorul: 1. FCSB - 33 de puncte, 2. CFR Cluj - 32, 3. Universitatea Craiova - 29, 4. Sepsi - 23, 5. Academica Clinceni - 22 de puncte şi 6. FC Botoşani - 21. FCSB şi Sepsi au beneficiat de rotunjirea superioară a punctelor.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.