Ambasada Rusiei a reacționat după ce liderul AUR George Simion a declarat că rușii „sunt un popor civilizat mai târziu”, că ”nu înțeleg decât dacă le dai una peste bot” și că Rusia este ”cel mai mare pericol pentru România ultimilor 200 de ani”, potrivit Libertatea.
”Ambasadorul nu consideră potrivit să comenteze toate declarațiile private provocatoare și opiniile preconcepute ale unor persoane, care chiar întrând în marea politică, nu știu ce este cultura politică. Rusia urmărește, în mod consecvent, strategia de neingerință în afacerile interne ale altor țări și își demonstrează disponibilitatea de a menține o relație bazată pe drepturi egale”, a precizat Ambasada Rusiei la București.
În mesajul trimis, reprezentanții ambasadei aduc aminte de „cuvintele remarcabilului diplomat și om de stat român Nicolae Titulescu care în anii 30, destul de dificili, scria: „Istoria arată că Rusia a fost întotdeauna aliatul, și nu inamicul României””.
„În ciuda unor momente dificile care au existat în istoria relațiilor bilaterale rămâne incontestabil faptul că țara noastră, de mai multe ori a acordat României un sprijin prietenesc în situații grele”, mai precizează Ambasada, care amintește totodată de „Tratatul privind relațiile prietenești și de cooperare dintre Federația Rusă și România” semnat în 2003 de Ion Iliescu și Vladimir Putin. „Înainte de a aduce acuzații neîntemeiate la adresa Rusiei și a conducerii sale, îi propunem acestui personaj să citească în timpul liber textul acestui document”, mai spune Ambasada.
Totodată, Serviciul de Presă al Ambasadei constată că este imposibil să nu fie remarcată ignoranța istorică flagrantă a personajului menționat, sau obsesia lui patologică de a falsifica istoria relațiilor ruso-române. Astfel de abordare contrazice și faptele istorice incontestabile.
Comentează