Ambasada Statelor Unite la Tokyo a avertizat luni că există incidente în care poliţia japoneză pare să fi acţionat pe baza profilului rasial al suspecţilor, transmite Reuters, potrivit Agerpres.
Misiunea diplomatică americană a arătat într-un mesaj în reţeaua Twitter că "a primit rapoarte privind reţinerea şi percheziţionarea unor străini de către poliţia japoneză, în incidente în care există suspiciunea că a acţionat pe baza profilului rasial".
Ambasada avertizează că "cetăţenii SUA trebuie să aibă asupra lor dovada de imigrare şi să solicite notificarea consulară dacă sunt arestaţi".
Reuters apreciază că mesajul este neobişnuit din partea Statelor Unite, pentru care Japonia este un aliat-cheie.
Japonezii sunt foarte omogeni etnic, iar mulţi autohtoni consideră că există o legătură între creşterea numărului de imigranţi şi înmulţirea infracţiunilor, arată agenţia, menţionând că Japonia are nevoie de tot mai multă forţă de muncă străină pentru a compensa scăderea şi îmbătrânirea populaţiei.
Un purtător de cuvânt al ambasadei nu a dorit să adauge nimic la mesaj, iar poliţia naţională japoneză nu a comentat imediat.
Solicitat de Reuters să comenteze, Hirokazu Matsuno, purtător de cuvânt al guvernului, a afirmat doar că poliţia interoghează suspecţii pe baza a diferiţi factori, dar deciziile respective nu se bazează pe etnia sau cetăţenia persoanelor respective.
În urmă cu o săptămână, Japonia a interzis accesul străinilor nerezidenţi - una din cele mai dure măsuri din lume împotriva răspândirii versiunii Omicron a coronavirusului.
Naomi Kawahara, fondatoare a grupului de reprezentare Japonia pentru Vieţile Negrilor, a declarat că utilizarea profilurilor rasiale de către poliţia niponă nu este o noutate, în special pentru străini sau japonezi metişi de culoare. "Am un prieten care a fost interogat de poliţie de peste 30 de ori în cei şase ani cât a trăit aici. Uneori s-a întâmplat chiar în faţa casei, când pleca să îşi plimbe câinele", a relatat ea despre un afro-american care a plecat din Japonia de câţiva ani.
Ambasada SUA la Tokyo acuză poliţia japoneză de acţiuni pe baza profilului rasial
Explorează subiectul
București
2°C
Articole Similare

150
Alertă pe piața energiei: prețul petrolului explodează pe fondul conflictului din Strâmtoarea Ormuz
150

281
Sub Antarctica se ascunde una dintre cele mai neobișnuite trăsături identificate pe Pământ
281

423
Regimul de la Teheran nu dă semne că s-ar prăbuși. O spun chiar Serviciile de informații ale SUA
423

39
Donald Trump afirmă că decizia AIE de a elibera petrol din rezervele strategice va reduce prețurile carburanţilor
39

1.581
Răsturnare explozivă: după ce a negat vehement, Trump se confruntă cu concluziile unei anchete care arată că SUA au bombardat o școală de fete din Iran
1.581

89
Hezbollah a lansat miercuri seară aproape 150 de rachete spre nordul Israelului
89

710
Lovitură militară anunțată de Donald Trump: SUA a distrus 28 de nave iraniene care puneau mine
710

976
Donald Trump anunță că nu mai are nimic de atacat în Iran / Când s-ar putea opri actualul conflict
976

70
Lege controversată și val de arestări în Senegal
70

852
LIVE TEXT - Război în Ucraina: Kievul a atacat cu rachete britanice o fabrică militară la Briansk, în vestul Rusiei
852

1.247
Carte de condoleanțe în memoria lui Ali Khameni, la București - Ambasada Iranului precizează că parlamentari, dar și membri ai Guvernului ar fi semnat
1.247

1.679
Conflict diplomatic major: Spania își retrage ambasadorul din Israel. Cum a devenit Pedro Sanchez, 'inamicul' lui Donald Trump în UE
1.679

60
Măsuri de urgență la Washington în urma crizei petroluluil declanșată de conflictul din Iran - Trump va elibera "puţin" petrol din rezervele strategice ale SUA
60

















Comentează