Oleg Malginov, ambasadorul Rusiei la Bucureşti, a declarat că este optimist şi crede în relaţiile pe care le pot îmbunătăţi cele două ţări. Diplomatul a ţinut să precizeze că în vremuri grele, diplomaţia este instrumentul cu ajutorul căruia se păstrează relaţiile.
Adrian Năstase, declarație SURPRINZĂTOARE după BREXIT: Germania a câştigat, după 70 de ani, războiul
„Când relaţiile dintre România, Uniunea Europeană şi Federaţia Rusă au fost puse în pericol, cei care îşi spuneau parteneri ai Federaţiei Ruse au dispărut brusc. Şi-au schimbat părerile, au început să spună nu, din primul moment am crezut altceva etc. Pe de altă parte, oamenii care sunt critici, dar sunt serioşi, foarte inteligenţi, au rămas parteneri, în sensul bun, diplomatic al cuvântului. Nu înseamnă că sunt de acord cu noi, dar spun şi fac astfel încât relaţiile să fie păstrate. În vremuri grele diplomaţia este instrumentul cu ajutorul căruia se păstrează relaţiile. Asta arată adevărata valoare a oamenilor, lucru ceva foarte complicat. Un alt lucru dificil a fost să lucrez cu un număr variat de oameni. Sunt un om bătrân, dar impresia mea este că în profesia mea şi în profesii apropiate de diplomaţie, sunt prea mulţi neprofesionişti, oameni care nu înţeleg ce este diplomaţia. Şi să lucrez cu neprofesionişti este destul de complicat, indiferent că vorbesc despre români sau o parte dintre colegii mei străini, din alte ambasade”, a afirmat ambasadorul Rusiei la Bucureşti, într-un interviu acordat Digi 24.
BREXIT: Roubini, 'profetul crizei', anunță APOCALIPSA pentru UE
Chestionat care ar fi ultimul său gând pentru publicul din România, cât încă mai este ambasador aici, Oleg Malginov a spus: „Rămân optimist şi cred în relaţiile pe care le putem îmbunătăţi. Dacă este dorinţă de ambele părţi, vom găsi metode să facem acest lucru. Depinde nu doar de România sau doar de Federaţia Rusă, ci de ambele ţări”.
Comentează