Rusia a anunţat joi că va contribui la selectarea şi antrenarea primului astronaut din Myanmar, semn al legăturilor sale tot mai strânse cu această ţară din Sud-Estul Asiei, informează Reuters, potrivit Agerpres.
Anunţul a fost făcut în timpul unei vizite întreprinse în Myanmar în această săptămână de Dmitri Bakanov, directorul agenţiei spaţiale ruse (Roscosmos), care a semnat un acord cu omologul său din ţara asiatică privind dezvoltarea cooperării în domeniul zborurilor spaţiale cu echipaj uman.
Potrivit Roscosmos, Dmitri Bakanov s-a întâlnit şi cu Min Aung Hlaing, liderul juntei militare din Myanmar.
Myanmar va instala o staţie de colectare a datelor pentru sistemul de navigaţie prin satelit GLONASS al Rusiei, oferind totodată un teren pentru un sistem de avertizare care va monitoriza obiectele cereşti periculoase din spaţiul aflat în apropierea Pământului, a transmis Roscomos.
Min Aung Hlaing a vizitat Moscova anul trecut pentru a participa la o rundă de discuţii cu preşedintele Vladimir Putin, iar cele două state au semnat apoi un acord de investiţii, despre care Rusia speră că va deschide oportunităţi de afaceri în Myanmar pentru companiile sale din sectorul energiei.
Rusia a semnat, de asemenea, un contract pentru a construi o centrală nucleară cu reactoare mici în Myanmar, unde junta militară a preluat puterea în 2021 după răsturnarea guvernului condus de laureata premiului Nobel pentru pace Aung San Suu Kyi.





























Comentează