Magistraţii Curţii de Apel Iaşi au decis, marţi, revocarea din funcţie a vicepreşedinţilor Consiliului Judeţean (CJ) Vaslui, Ciprian Trifan (PSD) şi Dan Mihai Marian (ALDE), în urma unei plângeri depuse în urmă cu doi ani de consilierii judeţeni PNL, care au considerat că desemnarea celor doi s-a făcut fără respectarea prevederilor legale în vigoare.
Decizia, care este una definitivă, vine după ce iniţial Tribunalul Vaslui a respins cererea aleşilor liberali, iar aceştia au contestat hotărârea instanţei vasluiene.
"Admite recursul declarat de către recurenţi Arcăleanu Marius-Marian, Creţescu Valentin, Veziteu Gheorghe, Ardeleanu Mihai, Filip Liviu, Rotariu Bogdan, Bularda Carmen, Popa Vasile şi Iacob Liviu (consilieri judeţeni PNL - n.r.) împotriva Sentinţei civile nr.294/CA/2021 a Tribunalului Vaslui, pe care o casează în integralitate, şi în rejudecare admite cererea de chemare în judecată formulată de către reclamanţi, în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Judeţean Vaslui. Anulează Hotărârea nr. 169/27.10.2020 adoptată de către pârâtul Consiliul Judeţean Vaslui, privind alegerea celor doi vicepreşedinţi ai Consiliului Judeţean", se arată în decizia instanţei de judecată, potrivit Agerpres.
Consilierii judeţeni au ales, pe 27 octombrie, în prima şedinţă extraordinară a forului local, cei doi vicepreşedinţi ai instituţiei, pe Ciprian Trifan, de la PSD, care a deţinut acest post şi în mandatul 2016 - 2020 şi pe fostul parlamentar şi lider al PNL Dan Marian, actualmente din partea ALDE, deşi pe ordinea de zi a şedinţei nu se afla un proiect de hotărâre care să prevadă acest lucru.
"La data de 27 octombrie a fost convocată o şedinţă extraordinară a Consiliului Judeţean Vaslui având un singur punct pe ordinea de zi, respectiv organizarea comisiilor de specialitate. După ora stabilită pentru începerea şedinţei ne-a fost pus pe masă şi un alt proiect de hotărâre, care prevedea alegerea vicepreşedinţilor CJ. Întrucât am considerat că prin depunerea acestui proiect de hotărâre nu s-a respectat legea, am părăsit sala de şedinţe. În lipsa noastră au fost organizate comisiile de specialitate ale consiliului judeţean, însă organizarea s-a făcut cu nerespectarea legii. Comisiile sunt incomplete şi nu pot funcţiona în mod legal, motiv pentru care solicită revocarea hotărârii", au reclamat liberalii.
Imediat după alegerea celor doi vicepreşedinţi ai CJ, liberalii au formulat plângeri prealabile respinse ulterior de consilierii PSD, care deţineau majoritatea în Consiliul Judeţean.
"Susţinem în continuare cele reclamate în plângerile prealabile şi credem că desemnarea vicepreşedinţilor CJ şi constituirea comisiilor de specialitate nu s-au făcut cu respectarea legislaţiei în vigoare. De aceea, vom merge în contencios administrativ şi aşteptăm ca instanţa să decidă", declara la momentul respectiv liderul consilierilor judeţeni PNL, Gheorghe Veziteu.
Ambii vicepreședinții ai Consiliului Județen Vaslui au rămas fără funcții - Instanța a admis plângerea PNL
Explorează subiectul
București
8°C
Articole Similare

188
1 LEU pentru 24 de ore - Soluția primarului Arad în plină criză a carburanților pentru toți cetățenii
188

15
Ministrul Oana Ţoiu a reiterat susţinerea României faţă de Ucraina, la reuniunea informală a CAE de la Kiev
15

27
Oana Țoiu, mesaj dur după vizita la Bucea: „Aceste masacre nu trebuiau să aibă loc”
27

622
'Decizia trebuie luată în această săptămână'. Ministrul Energiei pune presiune pe Guvern pentru a adopta reducerea accizei la motorină. Când ar putea scădea prețurile la pompă
622

112
Clara Volintiru, secretar de stat MAE, întâlnire cu noul ambasador al SUA în România, Darryl Nirenberg
112

21
România și Ucraina pregătesc producția de drone. Miruță: 'Proiectul beneficiază de 200 de milioane de euro prin programul SAFE'
21

2.541
Traian Băsescu: România se află într-o poziție diferită față de alte state europene în relația cu SUA, trebuie să-și apere interesele
2.541

1.374
Război surd pentru șefia parchetelor: Ministerul Justiției reia interviurile cu candidații respinși de CSM
1.374

3.333
'A avut dispreț pentru europeni'. Traian Băsescu, verdict fără menajamente pentru haosul creat de Trump: Culege ce a semănat
3.333

2.631
Surpriză neplăcută în programul SAFE: producătorii de muniție cer cu 30% mai mult înainte de semnare. Avertismentul ministrului Apărării
2.631

2.371
VIDEO Vești bune înainte de Paște! Guvernul intervine - mii de angajați își primesc salariile restante
2.371

1.103
VIDEO Acordul UE-Mercosur trece de testul din Guvern. dar riscă să fie trântit în Parlament
1.103

700
Vești bune pentru români: Guvernul prelungește plafonarea la alimentele de bază. Lista completă a produselor
700
















Comentează