Autoritățile din Australia și Noua Zeelandă investighează mai multe amenințări cu bombă primite prin e-mail de mai mulți cetățeni, au anunțat oficialii serviciului de securitate cibernetică, după ce amenințări similare au fost făcute în Statele Unite și în Canada, relatează Reuters, potrivit Mediafax.
„Având în vedere numărul acestor e-mailuri, avem motive să credem că amenințările sunt false”, au transmis reprezentanții Centrului de Securitate Cibernetică din Australia.
„Ca măsură de precauție, polițiștii tratează aceste e-mailuri drept o amenințare, până se confirmă contrariul”, au adăugat aceștia..
Autoritățile din Noua Zeelandă au transmis că polițiștii investighează validitatea amenințărilor, dar se așteaptă ca totul să fie doar o farsă.
Conform informațiilor primite prin e-mail, bombele urmează să fie detonate dacă destinatarii nu efectuează o plată în bitcoin.
Mai multe e-mailuri similare au fost trimise către sute de companii, birouri locale și școli din Statele Unite și Canada, dar nicio amenințare nu s-a dovedit a fi reală.