Amenințări nedemne au fost făcute la adresa părții vătămate, șefa CJPC Caraș Severin, de către factori politici ai PSD Caraș Severin cu speranța că aceasta va vacanta locul pentru un „obedient„ al partidului, aducător de voturi, cea mai gravă dintre ele fiind aceea că femeia va fi mutată cu serviciul la peste 500 de kilometri distanță, departe de copilul său de un an și un altul minor.
Autorul acestui material va prezenta în cele ce urmează mărturia șocantă făcută de victima exponenților PSD Caraș Severin în fața anchetatorilor DNA, context în care dosarul a fost lucrat în regim accelerat.
Astfel, femeia a vorbit pentru prima oară cu anchetatorii DNA Timișoara la finalul lunii februarie 2025, ocazie cu care a relatat pe larg calvarul trăit vreme de mai multe luni pentru simplul fapt că a devenit un spin în coasta partidului.
Faceți loc că vine....popa...
„În esență, susnumita a declarat că în luna august 2024 si-a depus la ANPC cererea de revenire din concediul de creștere a copilului începând cu data de 02.09.2024, după care a fost chemată la sediul ANPC de către președintele Hoțca Sebastian și, pe parcursul discuției ce a durat aproximativ 5 ore, la care au participat și directorii din cadrul ANPC, Anghel Paul-Silviu și Vasile Mirela-Elena, s-au făcut presiuni asupra sa pentru a renunța la revenirea la servici și, în subsidiar pentru a-și da acordul să fie mutată pe o altă funcție, toate pentru ”a-i face loc preotului” Costina Mihai-Marcian, căci acesta este dorit de factorii politici, fiind avertizată că în caz contrar, o să fie detașată departe în țară, cum ar fi mun. Botoșani. I s-a dat totodată de înțeles că nu este exclusă varianta pierderii locului de muncă”, au notat anchetatorii în documentația intrată în posesia autorului acestui material.
Femeia a povestit cu lux de amănunte despre debutul problemei care a ajuns până la momentul amenințărilor „de maidan.
„Începând cu sfârșitul anului 2014 lucrează în cadrul ANPC, pe funcția de comisar sef adjunct Caras-Severin, funcție ce reprezintă funcția de conducere a CJPC Caras-Severin, pe care a obținut-o prin concurs.
În luna septembrie a anului 2023 a rămas în concediu de creșterea copilului în vârstă de până la 2 ani, astfel că în locul său a fost delegat numitul Marcian-Mihai Costina, de la Comisariatul Județean Pentru Protecția Consumatorilor Timiș, unde ocupa funcție de execuție - comisar.
După 1 an, în toamna anului 2024 - august, a dorit să revină la servici, drept pentru care a întocmit cerere de întrerupere a concediului si reluare a activității începând cu data de 02.09.2024, pe care a comunicat-o prin email Comisariatului Regional Regiunea Vest, imediat superior în ierarhie la vremea respectivă CJPC Caraș-Severin”, au mai notat anchetatorii DNA Timișoara.
Amenințări „livrate” la ușa casei de un senator al României
„După acest moment, la susnumită acasă, într-o zi de Duminică, s-a prezentat, neinvitat, Luca Mălăiescu - membru PSD, secretarul general al Organizației Județene, Primarul Orașului Oțelul Roșu, în prezent senator în Parlamentul României, din partea partidului PSD, care i-a cerut să își retragă cererea de reîncepere a activității, fiind un „ordin de la partid”.
Persoana vătămată a răspuns negativ, moment în care Mălăiescu Luca i-a spus faptul că, în urma unei discuții avute la o masă cu mai multe persoane, printre care și Flavius Nedelcea, Secretar de Stat la Ministerul Economiei, acesta din urmă a afirmat că dacă nu își va retrage cererea, va fi mutată la Botoșani”, se mi arată în declarațiile femeii amenințate de Nedelcea.
„Ar fi bine” să...
„După depunerea cererii de revenire, în luna august 2024 a fost chemată la sediul ANPC din Mun. București, prin intermediul unui telefon din partea secretarei, de către președintele ANPC de la momentul respectiv, domnul Hoțca Sebastian loan.
În continuare, s-a prezentat la sediul ANPC din Mun. București, în data de 29.08.2024, unde a fost așteptată de președintele Hoțca Sebastian loan, în biroul acestuia, care i-a indicat să își retragă cererea, inițial adresându-i-se cu „ar fi bine” să amâne până în luna ianuarie 2025 revenirea în funcție, după alegerile parlamentare și prezidențiale, deoarece este nevoie de domnul Marcian în județ pentru a aduce voturi.
Văzând că refuză în mod repetat propunerea, la un moment dat Hoțca Sebastian loan a chemat-o pe numita Vasile Elena Mirela - director al Direcției Resurse Umane ANPC care i-a spus că dacă nu înțelege mesajul transmis (de retragere a cererii de reluare a activității - n.a.) o să fie detașată în țară, fără alte formalități.
Văzând cei doi că nu reușesc să o convingă, Hoțca Sebastian loan l-a chemat pe directorul general al ANPC - numitul Paul Anghel, știind că persoana vătămată are o relație bună cu acesta”, a mai povestit funcționara amenințată de partizanii PSD.
„Demolată„ psihic, aproape de cedare
„Paul Anghel s-a prezentat în biroul unde se aflau și i-a cerut persoanei vătămate să facă pace și să nu declanșeze un scandal în cadrul partidului PSD Caraș- Severin. Una din variantele propuse de cei trei, era să o numească cu acordul său scris pe o funcție de Șef Serviciul Recuperări Creanțe, din cadrul ANPC, Mun. București, promițându-i un salariu identic și desfășurarea activității la CJPC Caraș-Severin, chiar dacă funcția se afla la structura centrală din București. I-au mai spus că poate să nu se prezinte fizic la servici.
După aproximativ trei ore de astfel de discuții, în care cei trei încercau să o convingă și o amenințau că o vor muta cu copiii mici în țară, cât mai departe de casă, prin județe cum ar fi Botoșani, Galați, nicidecum județe apropiate, precum Mehedinți pe care l-a pronunțat persoana vătămată, dar i- au răspuns că nu se aprobă în Mehedinți căci este prea aproape de casă, persoana vătămată susține că a cedat psihic, gândindu-se la familia, cei doi copii, unul de 13 ani și unul de 1 an la momentul respectiv și astfel a luat decizia, speriată de toată imaginea pe care cei trei i-au prezentat-o, de a accepta propunerea lor de șef serviciu în cadrul ANPC, cu toate că nu avea pregătirea, cunoștiințele și experiența necesară pentru acest domeniu.
Le-a spus celor trei că se retrage să întocmească cererea de acceptare a mutării pe funcția de șef serviciul în cadrul ANPC, moment în care Hoțea Sebastia loan s-a arătat foarte ușurat de decizia sa și a exclamat „Doamne ajută! Te-am convins!”, ducându-și mâinile la piept, în semn de închinare”, se mai arată în notițele anchetatorilor anticorupție.
O femeie puternică
„Mai departe, persoana vătămată s-a deplasat la birourile Direcției Resurse Umane, unde a întocmit cererea de mutare și a semnat-o, moment în care, fiind singură, a reflectat la situație și repercusiunile viitoare personale, familiale și profesionale, conștientizând că dacă își va da acordul pentru o perioadă de 2 luni, ulterior conducerea ANPC are posibilitatea, fără acordul său, să prelungească perioada de mutare.
Pentru aceste motive, după ce a așezat inițial cererea pe biroul unei funcționare de la Resurse Umane, a revenit brusc asupra ei și a luat-o, nefîind încă înregistrată. Persoana vătămată a părăsit biroul, îndreptându-se spre autoturismul personal cu intenția de a pleca acasă.
În acele momente, probabil funcționara l-a anunțat pe președinte despre faptul că nu a mai depus cererea, pentru că persoana vătămată a fost imediat contactată de către președinte care i-a cerut să se întoarcă la dânsul în birou pentru a discuta.
Hoțca Sebastian loan, fiind singur în birou, i-a reproșat retragerea cererii, după care a chemat din nou pe Paul Anghel și Vasile Elena Mirela.
Au pus din nou presiune asupra ei pentru a accepta mutarea, în caz contrar va pleca acasă cu două ordine, unul de revenire pe funcție și unul de detașare în țară, tot pe funcția de Comisar Șef Adjunct, reiterând că va ocupa o funcție undeva cât mai departe de familie și de cei doi copii, în județe ca Botoșani, etc..”, a mai povestit femeia amenințată anchetatorilor DNA.
Instigare la abuz de la cel mai înalt nivel
Procurorii DNA de la Serviciul teritorial Timișoara au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și reținerea pentru 24 de ore, începând cu data de 19 septembrie 2025, față de Flavius Constantin Nedelcea, secretar de stat în cadrul Ministerului Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului și Turismului, pentru comiterea infracțiunii de instigare la abuz în serviciu dacă funcționarul a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit, în formă continuată.
De asemenea, procurorii anticorupție au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și luarea măsurii controlului judiciar pentru o perioadă de 60 de zile începând cu data de 19 septembrie 2025, față de inculpații:
Ioan Sebastian Hotca, la data faptei și în prezent vicepreședinte al Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor (A.N.P.C.), cu atribuții de președinte, pentru comiterea infracțiunii de abuz în serviciu dacă funcționarul a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit, în formă continuată și Silviu Anghel Pau, director general al Direcției Generale de Control și Supraveghere Piață din cadrul Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor (A.N.P.C.), pentru comiterea infracțiunii de șantaj.
În dosar anchetatorii timișoreni notează că în perioada octombrie 2024 - ianuarie 2025, inculpatul Hotca Sebastian Ioan la data faptelor și în prezent vicepreședinte al A.N.P.C. cu atribuții de președinte, la instigarea inculpatului Nedelcea Constantin Flavius, secretar de stat în Ministerul Economiei, în exercitarea atribuțiilor de serviciu, ar fi dispus mutarea temporară a persoanei vătămate V.I.C. din funcția de conducere deținută la Comisariatul Județean pentru Protecția Consumatorilor Caraș – Severin, într-o altă funcție de conducere în cadrul A.N.P.C., prin încălcarea dispozițiilor art. 507 alin. 8 din OUG nr. 57/2019 care prevăd că mutarea temporară se face numai în interesul instituției.
Cu toate că ocupase funcția de comisar șef adjunct al Comisariatul Județean pentru Protecția Consumatorilor Caraș – Severin prin concurs încă din anul 2014, persoana vătămată V.I.C. ar fi fost mutată pe o perioadă de două luni (02.10 – 29.11.2024), o lună (02.12.2024 – 31.12.2024), șase luni (09.01.2025 – 08.07.2025), din funcția de conducere respectivă pe o funcție de șef serviciu în cadrul A.N.P.C.
În fapt, mutarea persoanei vătămate ar fi fost făcută în cu totul alte scopuri decât interesul instituției, respectiv pentru satisfacerea unor interese individuale, private, ori de grup, mai exact pentru numirea în funcția respectivă a unei alte persoane, încadrate în A.N.P.C. în anul 2023 și care ar fi fost dorit/agreat de factori politici, spre a servi intereselor acestora.
Pentru atingerea scopului urmărit, la data de 29 august 2024, inculpatul Anghel Paul Silviu, în calitate de director general al Direcției Generale de Control și Supraveghere Piață din cadrul A.N.P.C., cu sprijinul unei alte persoane din cadrul A.N.P.C., ar fi exercitat asupra persoanei vătămate V.I.C. acte de constrângere morală, prin amenințări, intimidări și presiuni pentru ca aceasta să renunțe la funcția deținută și să rămână în concediul pentru creșterea copilului.
Ulterior, la data de 08 septembrie 2025, inculpatul Nedelcea Constantin Flavius, care ar fi decis să colaboreze cu organele de urmărire penală pentru aflarea întregului adevăr în cauză, ar fi avertizat pe unul dintre posibilii participanți, în scopul îngreunării cercetărilor.
„Unși” cu control judiciar de procurori
Pe timpul cât se află sub control judiciar, inculpații Hotca Sebastian Ioan și Paul Anghel-Silviu trebuie să respecte o serie de obligații, între care:
- să se prezinte ori de câte ori sunt chemați la organul de urmărire penală,
- să nu comunice direct sau indirect, pe nicio cale, cu persoana vătămată menționată în ordonanțele de dispunere a controlului judiciar;
- să nu desfășoare activitatea/atribuțiile corespunzătoare funcției de președinte al A.N.P.C., respectiv director general în cadrul A.N.P.C., în exercitarea cărora ar fi comis infracțiunile.
Celor doi inculpați li s-a atras atenția că, în caz de încălcare cu rea-credință a obligațiilor ce le revin, măsura controlului judiciar se poate înlocui cu măsura arestului la domiciliu sau măsura arestării preventive.
Comentează