Kremlinul a atenţionat miercuri Turcia contra unei intervenţii militare împotriva forţelor siriene în regiunea Idlib, după ce preşedintele turc a ameninţat că va declanşa acolo o "ofensivă iminentă", informează AFP potrivit Agerpres.
"Este vorba de o operaţiune împotriva puterii legitime a republicii siriene şi forţelor armate ale republicii siriene, (iar) aceasta va fi, fără nicio îndoială, cea mai rea dintre opţiuni", a declarat purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, în timpul unei conferinţe de presă telefonice cu jurnaliştii.
Cu toate acestea, o operaţiune a Turciei împotriva "grupărilor teroriste" în provincia Idlib ar fi în sensul acordului de la Soci, a precizat Peskov, potrivit căruia contactele cu Ankara "continuă".
Acest acord, încheiat în octombrie în sud-vestul Rusiei între Ankara şi Moscova, prevede încetarea ostilităţilor în Idlib, însă a fost încălcat în mod repetat până la eşuarea completă a punerii sale în aplicare.
Avertismentul Moscovei intervine după ce preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan a somat miercuri regimul sirian să se retragă până cel târziu la sfârşitul lui februarie de pe unele poziţii din regiunea Idlib, unde au avut loc în ultimele săptămâni confruntări între forţele militare turce şi cele ale regimului de la Damasc.
"Acestea sunt ultimele noastre atenţionări (...). Am putea acţiona noaptea fără să mai avertizăm. Ca să spunem mai explicit, o operaţiune la Idlib este iminentă", a spus Erdogan.
Până acum, discuţiile între Ankara şi Moscova, care susţine regimul lui Bashar al-Assad, nu au reuşit să reducă tensiunile din zonă.
Pe plan umanitar, peste 900.000 de persoane au fugit din calea ofensivei militare începute în decembrie de regimul sirian şi aliatul său rus în Idlib.
Conflictul din Siria s-a soldat cu peste 380.000 de morţi şi milioane de refugiaţi de la declanşarea lui în 2011.
Amenințările lui Erdogan au ecou la Kremlin - Moscova avertizează Turcia să nu intervină în Idleb
Explorează subiectul
Articole Similare

70
Procesul lui Nicolas Maduro intră într-o nouă criză: Avocatul Pollack acuză SUA că împiedică Venezuela să plătească pentru apărarea sa
70

17
Dosarul nuclear - Iranul anunţă o nouă rundă de negocieri cu SUA "în mai puţin de o săptămână"
17

119
Zelenski avertizează că Putin încearcă să-l manipuleze pe Trump pentru a amâna pacea
119

22
Uruguayul şi Argentina ratifică primele Acordul UE-Mercosur
22

557
Cine moștenește imperiul lui El Mencho, cel mai puternic traficant de droguri din lume
557

271
Anunț important pentru toți părinții: căutările copiilor pe Instagram pot declanșa alerte neașteptate. Ce trebuie știut
271

30
Rusia testează ”apele” în zona arctică - Dronă bruiată lângă portavionul Charles de Gaulle
30

916
Arma secretă care a dinamitat tratatul New START - Rușii au folosit-o în Ucraina
916

73
Serie neagră pentru avioanele F-16 - Încă o aeronavă s-a prbușit la granța turco-bulgară
73

756
Scandal mare la vecini! Procurori șefi din Ucraina, acuzați de șpagă: 100.000 de dolari pentru închiderea unui dosar
756

1.748
Afganistanul a lansat un atac masiv asupra Pakistanului - Mai multe avanposturi au fost cucerite
1.748

1.254
Patru români, lovitură de milioane în Germania: Au jefuit vila unui nume greu din Formula 1. Victimele, legate și ținute ore întregi sub amenințare
1.254

64
Televiziunea de stat din Bosnia şi Herţegovina ar putea fi închisă
64

















Comentează