Amenzi de 152.000 de lei, în ultimele 24 de ore, pentru nerespectarea prevederilor privind combaterea pandemiei

Autor: Cătălin Lupășteanu

Publicat: 24-02-2022

Actualizat: 24-02-2022

Poliţiştii şi jandarmii au aplicat, în ultimele 24 de ore, 694 de sancţiuni contravenţionale, în valoare totală de 152.000 de lei, pentru nerespectarea prevederilor referitoare la prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, a informat, joi, Grupul de Comunicare Strategică (GCS).

De asemenea, miercuri, prin structurile abilitate ale Poliţiei, a fost întocmit un dosar penal pentru zădărnicirea combaterii bolilor, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 352 din Codul penal.

Potrivit GCS, încălcările normelor de protecţie sanitară pot fi sesizate la TELVERDE 0800.800.165, operaţionalizat de Ministerul de Interne, apelurile fiind preluate de un dispecerat în sistem integrat şi repartizate structurilor teritoriale pentru verificare.

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri