Amenzi de 1,6 milioane lei aplicate de poliţiştii locali pentru depozitare ilegală de deşeuri

Autor: Cătălin Lupășteanu

Publicat: 16-06-2024

Actualizat: 16-06-2024

Article thumbnail

Sursă foto: stiripesurse.ro

Poliţiştii locali din municipiul Constanţa au aplicat, într-o singură săptămână 221 de amenzi, în valoare totală de 1.682.950 de lei, unor persoane juridice şi fizice pentru încălcarea legislaţiei privind privind protecţia mediului şi gestionarea deşeurilor, informează un comunicat de presă transmis duminică de Primăria Constanţa, potrivit Agerpres.

Amenzile au fost aplicate în cadrul unei acţiuni care a vizat combaterea depozitării ilegale de deşeuri pe domeniul public.

"Abaterile constatate includ necolectarea selectivă a deşeurilor, lăsarea pungilor de gunoi menajer lângă coşurile stradale, nesalubrizarea carosabilului în şantiere, depozitarea deşeurilor în alte recipiente decât europubele, şi neigienizarea terenurilor afectate de vegetaţie crescută în exces, precum şi alte forme de depozitare ilegală a deşeurilor", precizează sursa citată.

De asemenea, oamenii legii au dispus şi măsuri complementare pentru remedierea problemelor constatate.

Pentru a preveni încălcările normelor legale în vigoare, cetăţenii sunt încurajaţi să acţioneze responsabil şi să gestioneze corect deşeurile. Activităţi similare de monitorizare şi sancţionare vor continua în viitor, cu scopul de a menţine un mediu public civilizat.

Totodată, cetăţenii din Constanţa sunt îndemnaţi să semnaleze orice abateri de la legislaţia de mediu în vigoare la numerele de telefon 0241.484.205 şi 0341/ 922 sau prin email la adresa poliţ[email protected].

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri