Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Amenzi de peste 51 de milioane de lei, aplicate de către comisarii de mediu în primele 8 luni (GNM)

garda de mediu

Garda Naţională de Mediu (GNM) a aplicat, în primele opt ale anului, amenzi în valoare de 51,44 milioane de lei, în creştere cu 45,8% faţă de aceeaşi perioadă din 2019, reiese din raportul periodic al instituţiei, consultat de AGERPRES.

Datele centralizate arată că, în intervalul 1 ianuarie - 31 august, numărul de inspecţii efectuate la nivel naţional a fost de 21.765, cu aproape 17% mai puţine decât în primele opt luni ale anului anterior, când au fost înregistrate 26.200 de controale.

De asemenea, în perioada analizată, au fost aplicate 2.728 de amenzi, faţă de cele 2.232 raportate din ianuarie şi până în august 2019.

Potrivit sursei citate, la opt luni, au fost emise 1.257 de avertismente (faţă de 1.014, în primele opt luni ale anului trecut) şi 189 de decizii privind sistarea activităţii (faţă de 104, în aceeaşi perioadă din 2019). În plus, au fost emise 32 propuneri de suspendare de acorduri sau autorizaţii de mediu, precum şi 63 de sesizări penale.

Citește și: Fostul senator Gigi Chiru, cercetat pentru luare de mită încă din 2014, ar putea scăpa de acuzații - DNA încearcă a doua oară clasarea dosarului său

Raportul Gărzii de Mediu evidenţiază faptul că, până în prezent, din totalul acţiunilor de control, 17.430 s-au înregistrat în domeniul controlului poluării şi 4.335 în domeniul biodiversităţii, biosecurităţii şi ariilor protejate.

La nivelul lunii august 2020, comisarii de mediu au efectuat, la nivel naţional, 2.903 de controale, dintre care 2.337 în domeniul poluării şi 566 în cel al biodiversităţii, biosecurităţii şi ariilor protejate. De asemenea, au aplicat 506 amenzi în valoare de 9,434 milioane de lei.

În acelaşi timp, au fost transmise 261 de avertismente, 32 de dispoziţii de sistare a activităţii şi opt sesizări penale. Totodată, au fost emise şapte propuneri de suspendare acorduri/autorizaţii de mediu.

Garda Naţională de Mediu funcţionează ca instituţie de specialitate a administraţiei publice centrale, cu personalitate juridică, finanţată integral de la bugetul de stat, în subordinea Ministerului Mediului, Apelor şi Pădurilor (MMAP).

Garda are atribuţii în aplicarea politicii Guvernului în materia prevenirii, constatării şi sancţionării încălcării prevederilor legale privind protecţia mediului, inclusiv a nerespectării reglementărilor prevăzute în legile specifice domeniului controlului poluării industriale şi managementului riscului, substanţelor şi preparatelor periculoase, biodiversităţii şi ariilor naturale protejate, fondului de mediu şi altor domenii prevăzute de legislaţia specifică în vigoare.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.