Amenzile contravenționale trimise la domiciliul șoferilor sunt supuse unor termene legale clare, atât în ceea ce privește aplicarea lor, cât și recuperarea sumelor datorate. Legea stabilește intervale precise în care autoritățile pot emite sancțiunea și, ulterior, pot declanșa executarea silită. Cunoașterea acestor reguli îi poate ajuta pe cetățeni să evite penalități suplimentare, popriri sau alte măsuri de recuperare.
Din momentul săvârșirii unei contravenții, instituțiile competente au la dispoziție șase luni pentru a întocmi procesul-verbal de constatare și sancționare. Dacă acest termen este depășit, amenda nu mai poate fi emisă, iar fapta se prescrie.
De exemplu, dacă o abatere rutieră a avut loc la 1 martie 2026, procesul-verbal trebuie întocmit cel târziu până la 1 septembrie 2026. După această dată, sancțiunea nu mai poate fi aplicată. Termenul de șase luni vizează strict emiterea documentului, nu și recuperarea ulterioară a sumei.
Legea prevede și posibilitatea achitării a jumătate din minimul amenzii, dacă plata este făcută în termen de 15 zile de la primirea procesului-verbal. După expirarea acestui interval, se datorează suma integrală.
Cinci ani pentru executarea silită
Dacă amenda nu este achitată, statul are la dispoziție cinci ani pentru a recupera suma prin executare silită. Termenul începe să curgă de la 1 ianuarie a anului următor celui în care a apărut dreptul de a cere executarea, conform Digi24.
Regula se aplică tuturor amenzilor contravenționale, indiferent de domeniu – rutier, ordine publică, mediu sau sănătate publică.
Când se suspendă sau se întrerupe prescripția
Există situații în care termenul de cinci ani nu curge continuu, ci poate fi suspendat sau întrerupt.
Suspendarea intervine atunci când executarea este blocată printr-o dispoziție legală sau amânată prin hotărâre judecătorească. Termenul nu curge nici în perioada unei eșalonări la plată și nici atunci când debitorul își ascunde bunurile ori veniturile pentru a evita executarea.
Prescripția poate fi întreruptă și reluată de la zero în cazul efectuării unei plăți voluntare, al recunoașterii datoriei, al unui act concret de executare sau al comunicării unui proces-verbal de insolvabilitate.
Ce se întâmplă după expirarea termenului
Dacă termenul de cinci ani se împlinește fără ca suma să fie recuperată, autoritatea este obligată să înceteze executarea și să scoată creanța din evidență.
Totuși, sumele achitate după împlinirea prescripției nu mai pot fi recuperate de la stat. De asemenea, dreptul de a solicita restituirea unor sume se prescrie tot în termen de cinci ani, calculați de la 1 ianuarie a anului următor celui în care a apărut acest drept.
Cum poate fi transmisă dovada plății
După achitarea amenzii, dovada plății poate fi transmisă electronic către structura teritorială de care aparține agentul constatator. În București, documentele pot fi trimise prin e-mail la adresele indicate de autorități, fără a mai fi necesară deplasarea la sediul poliției.
Tot online pot fi transmise copii ale actului de identitate, iar răspunsurile sunt comunicate în același mod. Adresele oficiale sunt disponibile pe site-ul Poliției Române.
Cât sunt amenzile rutiere în 2026
În 2026, amenzile rutiere sunt stabilite pe clase, în funcție de numărul de puncte-amendă:
Clasa I (2–3 puncte-amendă): 405 – 607,5 lei
Clasa a II-a (4–5 puncte-amendă): 810 – 1.012,5 lei
Clasa a III-a (6–8 puncte-amendă): 1.215 – 1.620 lei
Clasa a IV-a (9–20 puncte-amendă): 1.822,5 – 4.050 lei
Clasa a V-a (21–100 puncte-amendă, persoane juridice): 4.252,5 – 20.250 lei
Ce riscă șoferii care depășesc viteza legală
Pentru depășirea vitezei cu 10–20 km/h se aplică 2–3 puncte-amendă și 2 puncte de penalizare.
La 21–30 km/h peste limită, sancțiunea este de 4–5 puncte-amendă și 3 puncte de penalizare.
Pentru 31–40 km/h peste limită, șoferul primește 6–8 puncte-amendă și 4 puncte de penalizare.
Depășirea cu 41–50 km/h atrage 9–20 puncte-amendă și 6 puncte de penalizare.
Dacă viteza este mai mare cu peste 50 km/h față de limita legală, permisul este suspendat pentru 90 de zile. În cazul unei depășiri de peste 70 km/h, suspendarea permisului ajunge la 120 de zile.





























Comentează