Preşedintele american Donald Trump a aprobat săptămâna aceasta un plan de pace în 28 de puncte pentru Rusia şi Ucraina, pe care oficiali de rang înalt ai administraţiei sale l-au elaborat în secret în ultimele săptămâni, în consultare cu trimisul rus Kirill Dmitriev, dar şi cu oficiali ucraineni, deşi aceştia din urmă nu au contribuit propriu-zis, ci doar au fost informaţi, informează NBC News, care citează mai multe surse.
Trimisul special al lui Trump pentru misiuni de pace, Steve Witkoff, vicepreşedintele JD Vance, secretarul de stat Marco Rubio şi ginerele preşedintelui, Jared Kushner, au fost implicaţi în elaborarea planului, a precizat un oficial de rang înalt al administraţiei Trump, relatează news.ro.
„Planul se concentrează pe acordarea de garanţii de securitate ambelor părţi pentru a asigura o pace durabilă”, a declarat oficialul de rang înalt pentru NBC News. „Acesta include lucruri pe care Ucraina şi le doreşte şi de care are nevoie pentru a avea o pace durabilă”, susţine sursa NBC News.
Oficialul nu a dorit să ofere detalii despre planul care, în opinia sa, este încă în curs de negociere cu părţile-cheie implicate.
„Axios” este publicaţia care a dezvăluit iniţial existenţa planului.
Trei oficiali americani au declarat pentru NBC News că mai trebuie prezentat ucrainenilor cadrul acordului de pace şi că finalizarea proiectului planului coincide cu vizita unei delegaţii a armatei SUA în Ucraina.
„A pune capăt unui război complex şi sângeros, precum cel din Ucraina, necesită un schimb extins de idei serioase şi realiste. Iar realizarea unei păci durabile va necesita ca ambele părţi să accepte concesii dificile, dar necesare”, a scris Rubio, miercuri, pe X. „De aceea, elaborăm şi vom continua să elaborăm o listă de idei potenţiale pentru a pune capăt acestui război, pe baza contribuţiilor ambelor părţi implicate în conflict”, a dat el asigurări.
Delegație militară americană la Kiev
Delegaţia americană a sosit miercuri dimineaţă la Kiev cu două misiuni pentru întâlnirile sale cu oficialii ucraineni: să discute strategia şi tehnologia militară şi să contribuie la relansarea procesului de pace, potrivit a doi oficiali americani, unui oficial european şi unei surse apropiate guvernului ucrainean.
Secretarul Armatei, Dan Driscoll, este însoţit de şeful Statului Major al Armatei, generalul Randy George, şi de alţi oficiali de rang înalt ai armatei SUA, a declarat colonelul Dave Butler, purtător de cuvânt al armatei.
Un oficial american a descris vizita ca fiind un plan al Casei Albe menit să „reia negocierile de pace”.
Eforturile americane de a relansa negocierile de pace par să prindă avânt, deşi Kremlinul nu a dat semne că şi-ar schimba condiţiile pentru încheierea războiului şi a minimizat informaţiile de presă potrivit cărora Statele Unite lucrează la un plan de pace în 28 de puncte. Purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a declarat într-o conferinţă de presă că „nu există astfel de planuri” - ca Rusia să se întâlnească cu Driscoll după discuţiile sale de la Kiev - indicând că nu au existat schimbări semnificative de la summitul ruso-american din Alaska din august.
Un oficial din domeniul apărării a declarat că Driscoll a fost informat cu privire la planul în 28 de puncte, dar că acesta nu este principalul obiectiv al întâlnirilor sale de la Kiev.
Ucraina nu a participat la elaborarea planului de pace
Ucraina nu a participat la elaborarea planului de pace propus, potrivit unei surse apropiate guvernului ucrainean şi unui oficial european informat.
Ucraina a fost informată cu privire la contururile generale ale planului, dar nu a fost informată în detaliu şi nu i s-a cerut să ofere contribuţii, au declarat cele două surse.
Oficialii ucraineni consideră că momentul propunerii, care coincide cu un scandal de corupţie dăunător cu care se confruntă guvernul preşedintelui ucrainean Volodimor Zelenski, nu este o coincidenţă, a declarat sursa apropiată guvernului ucrainean, iar oficialii consideră că este cel mai probabil o încercare a Kremlinului de a profita de o conducere ucraineană potenţial slăbită.
Senatorul Lindsay Graham: „SPER CĂ NU EXISTĂ NICIUN PLAN”
„Preşedintele a afirmat clar că este timpul să se pună capăt uciderilor şi să se încheie un acord pentru a pune capăt războiului. Preşedintele Trump consideră că există o şansă de a pune capăt acestui război fără sens dacă se dă dovadă de flexibilitate”, a declarat un oficial al Casei Albe.
Un aliat al lui Trump, senatorul Lindsey Graham, republican din Carolina de Sud, care a condus iniţiativele legislative pentru pedepsirea Rusiei pentru acţiunile sale în Ucraina, a declarat pentru NBC News că nu este la curent cu acest plan.
„Nu ştiu nimic despre asta”, a spus Graham, care a vorbit cu Trump marţi seara. „Dar voi spune asta: sper că nu există niciun plan – niciun plan nu va funcţiona dacă Putin nu crede că suntem serioşi în ceea ce priveşte continuarea furnizării de ajutor militar de înaltă calitate Ucrainei”, a punctat el.
Ce face delegația militară a SUA la Kiev
Delegaţia SUA la Kiev discută chestiuni militare, inclusiv despre eforturile de apărare aeriană împotriva atacurilor cu drone şi rachete ruseşti asupra infrastructurii energetice a ţării, şi cartografiază linia frontului pentru a ajuta un eventual proces de pace, a declarat sursa apropiată guvernului ucrainean şi un oficial european cu cunoştinţe despre această chestiune.
Driscoll şi delegaţia sa au sosit în capitala Ucrainei după un atac rusesc cu rachete şi drone asupra mai multor oraşe ucrainene, care a avut loc în timpul nopţii, şi care s-a soldat cu numeroase victime.
Pe de altă parte, eforturile diplomatice anterioare conduse de Witkoff au exclus, de asemenea, Ucraina şi au eşuat, deoarece Kievul şi aliaţii NATO au considerat propunerile ca fiind în favoarea Moscovei, cu puţine perspective realiste de rezolvare a conflictului, reaminteşte NBC News.
Rusia a cerut în mod constant restricţii severe asupra forţelor armate ale Ucrainei, punând condiţia ca ţara să nu adere la NATO şi nefiind de acord cu prezenţa trupelor occidentale pentru a asigura pacea.































Comentează