Americanii pregătesc intervenția terestră împotriva Statului Islamic

Autor: Denisa Miron, Colaborator

Publicat: 01-10-2014

Actualizat: 01-10-2014

Article thumbnail

Sursă foto: stiripesurse.ro

300 de militari în Orientul Mijlociu, cu scopul de a interveni rapid în crizele din regiune, a făcut cunoscut marţi Pentagonul, potrivit AFP.

Această unitate de intervenţie nu va fi însă legată de 'operaţiunile desfăşurate în prezent în Irak', a precizat purtătorul de cuvânt al Pentagonului, contraamiralul John Kirby.


Forţa respectivă va avea în dotare mai multe avioane şi va fi pregătită să acţioneze rapid în cazul unui 'eveniment neprevăzut', a adăugat purtătorul de cuvânt.

Cei 2.300 de militari vor avea baza în Kuweit, a afirmat săptămâna trecută un ofiţer din cadrul puşcaşilor marini.

Ideea de a crea acest tip de unitate de intervenţie şi-a făcut apariţia anul trecut, înainte de campania de raiduri aeriene pe care o desfăşoară în prezent Statele Unite în Siria şi Irak.

Atacul asupra consulatului de la Benghazi, în Libia, pe 11 septembrie 2012, i-a determinat pe militarii americani să ia în considerare înfiinţarea unei asemenea forţe de reacţie.

Aceasta este destinată să permită un răspuns mai rapid când se declanşează o criză într-o anumită regiune, necesitând, de exemplu, evacuarea unei ambasade.

O forţă de acest tip a fost creată pentru regiunea Africa, având baza în Spania, mai scrie AFP.AGERPRES
Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri