Papa Francisc a publicat o exhortație, adică un ghid, un îndemn, pentru întreaga Biserică Catolică. Îndemnul păstrează întregul conservatorism dogmatic al predecesorilor. În același timp, lucrurile care nu țin de credința revelată sunt tratate relativ îngăduitor.
Exhortația face parte dintr-o serie de eforturi prin care Francisc a dorit să redefinească rolul și prioritățile Bisericii în lumea modernă. Aceste eforturi sunt importante pentru că, la nivel mondial, ele dizolvă legătura strânsă dintre ideile și prioritățile ierarhiei catolice și partidele conservatoare. Altfel spus, Biserica lui Francisc rămâne conservatoare în dogmă, dar nu mai este prizoniera conservatorismului politic.
Francisc pune o față umană peste conservatorismul dogmatic și, în același timp, deschide posibilitatea de a sprijini idei politice care ies din zona „de dreapta”.
*
Înainte să vă speriați prea tare, trebuie spus că în bisericile apostolice "conservator" nu este un termen de ocară, cel puțin în aria doctrinară. Bisericile apără un adevăr religios pe care îl consideră imuabil și atunci în mod natural, se opun oricărei reforme. Nu este o opțiune personală, așa au învățat la școala de teologie. Sunt ierarhi care susțin re-interpretarea dogmei, adeseori din biserici occidentale aflate în declin, dar nu public.
Există un anumit liberalism în forma cultului. O liturghie sau alta, limba latină vs. limba națională, prioritate pe construirea familiilor sau pe problema sărăciei. Dar aceste probleme, importante pentru noi ca politică, sunt secundare în economia deciziilor bisericii, care nu este o organizație politică ci una religioasă.
Papa Francisc, precum Benedict și Ioan Paul înaintea lui, menține aceeași poziție conservatoare pe teme religioase: divorțul este un lucru rău, practicarea homosexualității este un lucru său, contracepția este un lucru rău.
De aceea, dacă auziți vreodată că "papa deschide drumul spre..." să știți că de fapt nu prea deschide. Ceea ce face in schimb el, precum alți papi înaintea lui, este să arate flexibilitate unde flexibilitatea este permisă.
Două lucruri ies în evidență. Pe de o parte, papa descrie problema sărăciei într-un mod care, proiectat pe axa politică, este "de stânga". În plus, a dat semnale clare că sărăcia este o preocupare mai importantă decât obsesia unor catolici, mai ales americani, privind avortul. Dogmatic, nu este nicio evoluție, papa rămânând în linii mari, în siajul Conciliului Vatican II. Practic, Biserica are resurse limitate și alege să atace mai des și mai apăsat problema sărăciei. Altfel spus, fiecare papă își alege bătăliile, și papa Francisc a ales, într-adevăr, alte bătălii decât predecesorii.
Pe de altă parte, Francisc insistă asupra unui lucru despre care nu prea s-a vorbit și despre care, într-o societate normală, nici nu ar fi nevoie să se vorbească. Anume, ideea că și păcătoșii sunt oameni. "Cine sunt eu să judec", spune papa, vorbind despre homosexuali. Asta nu înseamnă că aceștia nu vor fi judecați. Ci doar că există un Judecător competent care se va ocupa de ei.
Aceste opțiuni se văd clar în Exhortația Apostolică despre familii, dată de curând publicității. Prin ea se cere, în esență, o atitudine flexibilă față de homosexuali, divorțați și alți oameni în relații "iregulare". Mai mult, se recunoaște că poate exista valoare în aceste relații, deși nu aceeași valoare precum în căsătoria ținută în biserică. Aici Papa pare să vină în întâmpinarea liberalilor de care vă spuneam mai devreme că sunt, într-adevăr, preocupați că acești oameni și prietenii lor sunt pierduți pentru biserică.
Acestea fiind spuse, exhortația aduce mai degrabă obligații suplimentare decât beneficii pentru biserici. Cei aflați în relații "atipice" trebuie implicați într-un dialog cu biserica, tratați cu simpatie, dar asta nu le asigură accesul la comuniune, semnul cel mai clar al apartenenței la biserică. Preoții și ierarhii vor munci, teoretic, mai mult, dar fără comuniune nu se vor bucura nici de statistici, nici de mulțumirea interioară de a aduce credincioșii înapoi în biserică, nici (probabil) de contribuții financiare și nici de o relație mai pașnică cu presa oripilată de „medievalismul” catolicilor. Lucrurile se pot îmbunătăți pentru divorțați, unde Biserica își recunoaște autoritatea de a decide, dar nu există nici un semn că homosexualii vor fi și ei încorporați (vorbim de homosexualii activi din punct de vedere sexual). Dimpotrivă, unul din mesajele din Exhortație este că nu poți atrage un păcătos de partea ta dacă te distanțezi de el văzând lumea în alb și negru....
Exhortația ia o frază relativ celebră: "nu moartea păcătosului o dorim ci îndreptarea lui" și o aplică la modul serios, cu o anumită insistență mai degrabă pe dragoste decât pe reguli. Altfel, rămâne cum am spus mai sus: divorțul este un lucru rău, practicarea homosexualității este un lucru său, contracepția este un lucru rău.
Asta face destul de greu de înțeles textul pentru progresiștii din afara Bisericii, care insistă să confuzeze pozițiile umane cu cele dogmatice. "Unde este Papa Francisc care și-a îmbrățișat fostul student homosexual, împreună cu soțul său. (...) Unde este Papa Francisc care a invitat un transsexual din Spania la Vatican pentru o întâlnire personală”, se întreabă public unul dintre susținători.
Dar nici conservatorismul comod nu mai la fel de simplu. Conservatorismul comod, bazat pe susținerea selectivă a două-trei valori creștine, de preferință unele care presupun efort doar pentru alții, va fi din ce în ce mai greu în lumea catolică.
Comentează