OFICIAL CNATDCU: Laura Codruţa Kovesi NU a plagiat

Autor: Florin Pușcaș
Publicat: 08-12-2016 12:02
Actualizat: 09-12-2016 11:22

Aşa cum stiripesurse.ro anunţa încă de luni, comisia de lucru desemnată de CNATDCU să analizeze teza de doctorat a şefei DNA a ajuns la concluzia că Laura Codruţa Kovesi nu a plagiat. Recomandarea de menţinere a titlului de doctor a fost însuşită joi, prin vot, de Consiliul General al CNATDCU.

Vezi și: Surse - Scenariul optimist al PNL pentru guvernare. Rolul crucial al unui fost lider PSD în ecuație

În Consiliul General au fost 33 de voturi pentru menţinerea titlului de doctor şi o singură abţinere, neconstatându-se similitudini grave, potrivit unor surse din cadrul instituţiei.

UPDATE: Decizia CNATDCU se bazează pe faptul că doar 20 de pagini din cele 400 ale lucrării de doctorat ar prezenta similitudini cu alte lucrări.

Comisia care a dat verdictul a fost formată din trei specialişti: prof. univ. dr. Vlad Constantinesco, de la Facultatea de Drept a Universităţii "Robert Schumann" din Strasbourg (Franţa), prof. univ. dr. Claudia Ghica-Lemarchad, de la Facultatea de Drept a Universităţii din Rennes 1 (Franţa), şi prof. univ. dr. Radu Chiriţă, de la Facultatea de Drept a Universităţii "Babeş-Bolyai" din Cluj-Napoca.

UPDATE: Mugur Ciuvică, reacție DURĂ după decizia CNATDCU: Un verdict penibil