Brexit. Londra MIZEAZĂ pe un 'rezultat fericit' al negocierilor cu UE

Autor: Cristian Gheorghe
Publicat: 19-06-2017 11:38

Marea Britanie mizează pe un 'rezultat fericit' atât pentru Londra, cât şi pentru Uniunea Europeană în negocierile privind Brexit-ul care urmează să înceapă luni la Bruxelles, a dat asigurări ministrul de externe britanic Boris Johnson, potrivit AFP, transmite agerpres.

"Consider că întregul proces va duce la un rezultat fericit", a spus Johnson, la sosirea la o reuniune cu omologii săi din UE la Luxemburg.

Brexit: Londra vrea un acord `ca nici un altul în Istorie`

"Cred că acestea pot fi gestionate cu profit şi onoare pentru cele două părţi", a afirmat el în legătură cu discuţiile pe care urmează să le înceapă luni, la Bruxelles, negociatorul-şef al UE, Michel Barnier, şi ministrul britanic pentru Brexit, David Davis.

"Bineînţeles că vor exista numeroase discuţii privind natura acordului pe care îl vom încheia (...) şi discuţii privind banii", a recunoscut Johnson, făcând referire la 'factura' de divorţ, estimată la cel puţin 60 de miliarde de euro pe care le cere UE de la Londra.

"Acum trebuie să privim orizontul, să ne ridicăm ochii spre orizont gândindu-ne la viitor, la noul parteneriat, profund şi special, pe care vrem să îl construim cu prietenii noştri", a insistat el, făcând referire la acordul pe care Londra îl va dori cu UE după ieşirea efectivă din blocul comunitar.

"Pe termen lung, acesta va fi bun" atât pentru Marea Britanie, cât şi pentru Uniunea Europeană, a dat asigurări Johnson, care a fost unul dintre cei mai fervenţi susţinători ai Brexit-ului.

Citește și: ALERTĂ - PANICĂ la Londra, după ce o mașină a intrat în pietoni: Mai multe victime - VIDEO