Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Brexit: Londra vrea un acord `ca nici un altul în Istorie`

pixabay.com
brexit

Marea Britanie îşi propune să încheie un acord cu UE "ca nici un altul în Istorie", a declarat luni ministrul britanic pentru Brexit, David Davis, cu câteva ore înainte de deschiderea negocierilor cu privire la ieşirea din Uniunea Europeană, relatează France Presse.

"Drumul este încă lung, dar destinaţia noastră este clară: un parteneriat profund şi special între Marea Britanie şi UE, un acord ca nici un altul în Istorie", a spus el, într-un comunicat publicat înainte de sosirea sa la Bruxelles. 

Cu aproape un an după referendumul cu privire la UE la 23 iunie 2016, Uniunea Europeană şi Marea Britanie încep luni negocieri destinate definirii modalităţilor de separare. 

Se aşteaptă ca Londra să părăsească UE la sfârşitul lunii martie 2019, adică la doi ani după declanşarea oficială a procedurii de ieşire de către premierul Theresa May la 29 martie. 

"Ziua de astăzi marchează începerea negocierilor care vor modela viitorul Uniunii Europene şi al Marii Britanii şi viaţa cetăţenilor noştri", a subliniat Davis într-un comunicat, dorind ca "ambele părţi să iasă puternice şi prospere". 

"În timp ce vor începe aceste negocieri, aş dori să reafirm că Marea Britanie va rămâne un partener devotat şi aliat al prietenilor noştri de pe întregul continent", a asigurat el. 

David Davis se va întâlni luni cu negociatorul şef al Comisiei Europene, Michel Barnier, pentru a începe aceste discuţii destinate să reglementeze procesul de părăsire a UE după 44 de ani de mariaj. 

Prima etapă urmează să fie consacrată găsirii unui acord cu privire la trei dosare stabilite ca priorităţi de către cei 27: drepturile cetăţenilor UE din Marea Britanie şi cele ale britanicilor instalaţi în UE, problema frontierei irlandeze şi "reglementarea financiară" sau nota de plată pe care trebuie să o achite Londra pentru angajamentele financiare luate deja în cadrul proiectelor europene.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.