Ponta, dezvăluirea momentului! De unde a pornit CONFLICTUL cu Dragnea: 'Grindeanu a fost UMILIT'

Autor: Andrei Radu
Publicat: 20-06-2017 11:30
Actualizat: 21-06-2017 00:58

Conflictul dintre preşedintele PSD, Liviu Dragnea, şi premierul Sorin Grindeanu a pornit de la faptul că Dragnea nu poate să fie prim-ministru, a afirmat, luni seară, secretarul general al Guvernului, Victor Ponta.

"Tot conflictul de la asta a pornit, de la faptul că domnul Dragnea nu poate fi el prim-ministru şi atunci oricine e prim-ministru e rău", a declarat Ponta, la TVR 1.

Întrebat ce l-ar fi determinat pe Dragnea să declanşeze această criză, Ponta a răspuns: "Decizia Curţii Constituţionale, (...) cea referitoare la faptul că domnul Dragnea nu poate fi prim-ministru".

Citește și: Victor Ponta știe ce va face Klaus Iohannis: 'Nu mă vrea pe mine, avem o istorie mai specială'

Potrivit lui Victor Ponta, din cauza acestei decizii "n-a mai mers planul".

"Ideea aceea, care a fost în ianuarie, 'Dom'le, îl punem pe Grindeanu, stă şi el câteva luni, contestăm la Curte, Avocatul Poporului şi Curtea spune 'Domnul Dragnea poate fi prim-ministru' (...), atunci Grindeanu se retrage, vine Dragnea şi, dacă Iohannis nu vrea să-l pună, îl suspendă' (...), n-a ieşit, din două motive. Unu - Curtea Constituţională a zis că 'Nu' - şi doi - (...) după vizita de la Washington, uitaţi de povestea cu suspendarea (...) S-a dus", a mai afirmat Ponta, potrivit Agerpres.

În opinia lui Victor Ponta, premierul Sorin Grindeanu a fost "prea umilit".

Citește și: Adrian Năstase, CRITICI DURE. Cui dă dreptate fostul premier în conflictul din PSD

"Pur şi simplu a fost prea umilit. (...) Cum poţi tu să faci un raport - l-a făcut domnul Vâlcov, dar mă rog, l-a făcut la solicitarea domnului Dragnea - în care în primul rând să spui tu despre propriul tău guvern că e cel mai prost, cel mai slab, că nu e în stare să facă nimic? (...) Toţi miniştrii au fost propuşi de către domnul Dragnea, deci n-au fost propuşi de domnul Grindeanu", a spus Ponta, adăugând că vina lui Grindeanu este că "i-a acceptat" pe miniştrii propuşi de Dragnea.

Conform lui Ponta, Grindeanu "a progresat" şi a crescut în sondaje.

"Când a început să înveţe, când a început să se vadă cu nişte premieri, când a început să crească în sondaje - că dacă era la 10%, eu cred că nu-l schimba domnul Dragnea -, când a ajuns la 40, când a început să (...) vorbească mai uşor la televizor... A progresat", a mai afirmat Ponta.

Daca vreti sa sarbatoriti, mergeti la Budapesta, mancati mici, ce vreti. Dar nu sa se sarbatoreasca in Romania. Va dati cat de aberanta e ideea ca Romania si-ar putea asuma in calendarul de sarbatori ziua de 15 martie. Ce se intampla in Parlament nu trebuie sa ajunga la Parchete. Totul este ca Parlamentul sa aiba capacitatea sa opreasca ticalosiile.